Sari direct la conținut

Rusia a oprit furnizarea de energie electrică către Finlanda

HotNews.ro
Rusia a oprit furnizarea de energie electrică către Finlanda

Exporturile de energie electrică din Rusia către Finlanda au încetat în noaptea de vineri spre sâmbătă, după un anunț în acest sens al unui furnizor rus, a declarat pentru AFP un oficial al operatorului finlandez de rețea electrică, relatează AFP.

Compania responsabilă de vânzările rusești de energie electrică către Finlanda, RAO Nordic, și-a anunțat vineri intenția de a opri livrările sâmbătă, invocând facturile neplătite, în timp ce Finlanda se pregătește să își anunțe candidatura pentru NATO.

Exporturile din Rusia către Finlanda „sunt în prezent la zero, iar acest lucru se întâmplă de la miezul nopții (21:00 GMT), așa cum a anunțat”, a declarat Timo Kaukonen, manager de operațiuni la Fingrid, operatorul rețelei, pentru AFP.

Rețeaua este echilibrată datorită importurilor din Suedia, potrivit hărții în timp real a Fingrid, care spunea vineri că se poate descurca fără electricitate rusească „fără dificultate”.

Finlanda a importat până acum aproximativ 10% din consumul total de energie electrică de la marele său vecin rus.

RAO Nordic, o subsidiară din Helsinki a companiei ruse InterRAO, a justificat vineri oprirea, spunând că nu a primit nicio plată pentru energia electrică furnizată Finlandei din 6 mai.

Compania nu a spus dacă aceste probleme de reglementare au fost legate de sancțiunile europene care vizează economia rusă după invazia Ucrainei.

Acest anunț vine pe fondul tensiunilor în creștere între Moscova și Helsinki care și-a anunțat dorința de a adera „fără întârziere” la NATO, în contextul ofensivei ruse în Ucraina.

Anunțul candidaturii finlandeze este așteptat duminică, în cadrul unei conferințe de presă a președintelui Sauli Niinistö și a premierului Sanna Marin.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro