Sari direct la conținut

VIDEO Turiștii spațiali din prima misiune privată pe Staţia Spaţială Internaţională se întorc pe Pământ

HotNews.ro
Statia Spatiala Internationala, Foto: NASA/Roscosmos / Sciencephoto / Profimedia Images
Statia Spatiala Internationala, Foto: NASA/Roscosmos / Sciencephoto / Profimedia Images

Patru turişti spaţiali, aflaţi în prima misiune privată pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), au părăsit luni avanpostul orbital şi se pregătesc să revină pe Pământ, transmite DPA citată de Agerpres.

Revenirea pe Terra a fost amânată de câteva ori din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, conform companiei private de turism spaţial Axiom Space.

„Desprinderea (de ISS) s-a încheiat. Echipajul #Ax1 începe călătoria înapoi spre casă”, a fost mesajul postat pe contul de Twitter al companiei.

Capsula în care se află cei patru urmează să amerizeze în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Floridei, în cursul acestei zile.

Echipa este formată din astronautul hispano-american Michael López-Alegría, omul de afaceri american Larry Connor, omul de afaceri israelian şi pilotul Eytan Stibbe şi investitorul canadian Mark Pathy.

Misiunea Ax-1 a fost lansată de la baza Cape Canaveral din Florida cu o capsulă Crew Dragon, aparţinând SpaceX, la 8 aprilie. Această misiune este rezultatul unei cooperări între compania Axiom, NASA şi compania lui Elon Musk, SpaceX.

Cei patru membri ai echipajului au desfăşurat o serie de experimente ştiinţifice la bordul ISS.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro