Sari direct la conținut

Marea Britanie vrea să livreze tancuri Poloniei, în schimbul unor tancuri poloneze pe care Varșovia să le dea Ucrainei

HotNews.ro
Boris Johnson, Foto: Leon Neal / AFP / Profimedia Images
Boris Johnson, Foto: Leon Neal / AFP / Profimedia Images

Marea Britanie vrea să livreze tancuri Poloniei, în locul unor tancuri de asalt de concepție sovietică pe care le deține Varșovia și le-ar putea furniza Ucrainei în lupta contra invaziei ruse, relatează AFP.

„Avem în vedere să trimitem tancuri Poloniei, pentru a o ajuta să trimită unele dintre tancurile sale (de tip) T-72 în Ucraina”, a declarat vineri prim-ministrul britanic Boris Johnson, în timpul unei conferințe de presă la New Delhi.

În ziua 58 a războiului din Ucraina, luptătorii ucraineni rezistă în ultima lor redută din Mariupol, după ce Vladimir Putin a susținut că a obținut victoria în cea mai mare bătălie din război, declarând orașul-port „eliberat” după săptămâni de bombardamente neîncetate.

Rusia intenționează să preia controlul deplin asupra Donbasului și sudului Ucrainei în cadrul celei de-a doua faze a operațiunii militare, a declarat vineri generalul Rustam Minnekayev, comandantul adjunct al districtului militar central al Rusiei, relatează agenția de presă Interfax.

___

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro