Sari direct la conținut

Consiliul General a votat din nou, de principiu, fuziunea dintre ELCEN și Termoenergetica

HotNews.ro
CET din Bucuresti , Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
CET din Bucuresti , Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Consiliul General a votat din nou, de principiu, fuziunea dintre ELCEN și Termoenergetica. Proiectul a fost pus pe ordinea de zi suplimentară la cererea PNL București și a lui Sebastian Burduja, ministrul Energiei și posibil candidat la Primăria Capitalei. În ultimii 10 ani, atât Guvernul cât și Consiliul General au aprobat mai multe formule de fuziune a celor două, însă până acum nu s-au concretizat din diverse motive.

„Se ia act de prevederile Memorandumului aprobat în cadrul ședinței Guvernului Romaniei din data de 31. 01. 2024, ce are ca temă „Realizarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat (SACET), respectiv producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice în Municipiul București, în vederea utilizării optime a resurselor de energie și cu respectarea normelor de protecție a mediului, sănătății populației și dezvoltarii durabile”. Se aprobă de principiu realizarea fuziunii dintre Societatea Electrocentrale Bucuresti S. A. (ELCEN) si Compania Municipala Termoenergetica Bucuresti SA”, se arată în proiectul de hotărâre aprobat miercuri de Consiliul General.

Inițial, primarul general, Nicușor Dan, nu a dorit să pună proiectul pe ordinea de zi, motivând că mai există o hotărâre de Consiliu General care permite fuziunea.

Stelian Bujduveanu, consilier general PNL, l-a felicitat pe Burduja pentru inițiativă.

Cristian Olteanu, de la PSD, a declarat însă că proiectul a fost copiat după un proiect al administrației Firea din 2016.

„Eu voiam să-l felicit pe dl ministru al Energiei, este un lucru chiar deosebit că a putut să citească un proiect din 2016 și să-l copieze aproape identntic”, a spus Olteanu.

Încercările de fuziune ale celor două entități

In 2013, Guvernul a aprobat prin memorandum fuziunea RADET cu ELCEN, pentru stingerea datoriilor, însa acest lucru nu s-a concretizat.​

Tot în 2013, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a luat act de fuziunea Regiei Autonome de Distributie a Energiei Termice (RADET) si Electrocentrale Bucuresti (ELCEN) si a aprobat demararea procedurii de transformare a noii entitati in societate comerciala – SACET.

În 2014, Consiliul General a aprobat, în unanimitate, hotărârea prin care cerea Guvernului Romaniei sa transmita municipalitatii actiunile ELCEN Bucuresti.

În 2016, primarul Gabriela Firea a propus contopirea RADET cu ELCEN și ștergerea datoriilor. Fiindcă acest lucru nu a fost posibil, în vara anului 2017 municipalitatea a propus cumpărarea acțiunilor de la ELCEN, pentru circa 700 milioane lei. Nici acest plan nu a fost pus în aplicare.

Prin Hotărârea Consiliului General numărul 296/17. 05. 2018 au fost aprobate de principiu acțiunile necesare în vederea realizării sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (SACET).

În 2021, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 284/01. 09. 2021 s-au aprobat acțiunile necesare în vederea realizării sistemului de alimentare centralizată cu energie termica (SACET) prin transferul de activitate de la ELCEN S. A. la Campania Municipala Termoenergetica Bucuresti S. A. Primăria Capitalei dorea să cumpere activele ELCEN, prin Compania Termoenergetica. Claudiu Crețu, directorul Termoenergetica la vremea respectivă, a declarat că valoarea activelor ELCEN se ridica la circa 1 miliard de lei, iar municipalitatea trebuie să plătească acești bani pentru transferul afacerii. Pentru început trebuia plătită o tranșă de 200-300 de milioane lei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro