Sari direct la conținut

Macron, învingător în primul tur: „Nimic nu este jucat” în aceste alegeri, moment decisiv pentru „Franţa şi Europa”

HotNews.ro
Emmanuel Macron, Foto: Gao Jing / Xinhua News / Profimedia
Emmanuel Macron, Foto: Gao Jing / Xinhua News / Profimedia

„Nimic nu este jucat” în ceea ce privește turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Franţa, de pe 24 aprilie, a transmis duminică după încheierea primului tur preşedintele în exerciţiu Emmanuel Macron, care s-a clasat pe primul loc, în faţa candidatei de extremă-dreapta Marine Le Pen, relatează AFP.

„Dezbaterea pe care o vom avea timp de 15 zile va fi decisivă pentru ţara noastră şi pentru Europa”, a afirmat el în faţa susținătorilor săi, salutând „claritatea cu privire la extrema dreaptă” a mai multor candidaţi eliminaţi care au lansat un apel pentru un vot în favoarea sa în turul doi, Macron declarându-se pregătit „să inventeze ceva nou” pentru a uni oamenii.

Candidatul stângii radicale, Jean-Luc Melenchon, care s-a clasat pe locul al treilea în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, şi-a îndemnat partizanii duminică seară „să nu îi dea niciun vot lui Marine Le Pen”.

Candidaţii din primul tur Yannick Jadot (ecologist), Fabien Roussel (comunist) și Anne Hidalgo (socialistă) au îndemnat duminică la un vot în favoarea lui Emmanuel Macron în turul al doilea, pentru a o bloca pe Marine Le Pen. Și candidata dreptei tradiționale, Valerie Pecresse, a anunțat că personal îl va vota pe Emmanuel Macron.

Aceşti patru candidaţi au obţinut în total aproximativ 15% din voturi în primul tur.

Marine Le Pen, care a fost învinsă de Emmanuel Macron în 2017, nu a părut niciodată atât de aproape de victorie, conform sondajelor preelectorale, care o dau perdantă la o foarte mică diferenţă, în marja de eroare, notează AFP.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro