Sari direct la conținut

3-8 aprilie 2022, seminar internațional ”Jiu Valley: The Lab of Transitions”

HotNews.ro
Jiu Valley - The Lab of Transitions, Foto: www.valeajiuluiimplicata.org
Jiu Valley - The Lab of Transitions, Foto: www.valeajiuluiimplicata.org

Universitatea din Petroșani este gazda seminarului internațional ”Jiu Valley: The Lab of Transitions”, organizat în parteneriat cu Universitatea din Liège (Belgia) și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, în perioada 3-8 aprilie 2022, reunind studenți și cercetători de la mai multe universități din România, Belgia și Statele Unite. Prin caracteristicile de ordin geografic și cultural, bazinul Văii Jiului este un studiu de caz de interes pentru comunitatea științifică și, totodată, este terenul propice pentru derularea unor proiecte de cercetare-acțiune, unde cercetători și localnici sunt co-producători de informație necesară pentru realizarea și implementarea strategiilor de dezvoltare teritorială post-minerit.

Timp de cinci zile, municipiul Petroșani este ”oraș-laborator” pentru studenți români și străini de la facultăți de geografie, arhitectură și urbanism, științe agricole, asistență socială, jurnalism, management și turism. Îndrumați de cercetători experimentați și de reprezentanți ai societății civile, aceștia vor aplica diferite metodologii de colectare de date pentru a elabora proiecte sustenabile de regenerare urbană, de valorificare a patrimoniului industrial și a terenului agricol, precum și strategii de dezvoltare turistică și de comunicare a tranziției. La finalul seminarului, studenții vor prezenta proiecția lor asupra viitorului durabil al Văii Jiului, o proiecție care să reflecte aspirațiile de stil de viață ale generației lor.

Joi, 7 aprilie, în Aula Magna a Universității din Petroșani, va avea loc conferința internațională ”Jiu Valley: The Lab of Transitions” cu participarea mai multor cercetători care au efectuat studii în Valea Jiului sau în alte zone cu profil economic similar, urmată de prezentarea și jurizarea proiectelor studențești. Seminarul se încheie cu o dezbatere din seria Urban Talks la care sunt invitați localnici, autorități și reprezentanți ai mass-media, urmat de un eveniment de networking oferit de coaliția de organizații neguvernamentale Valea Jiului Implicată. Cei interesați să participe la eveniment sunt rugați să transmită un email în acest sens către valea.jiului.society@gmail.com sau să contacteze organizatorii la 0722 697 550. Întregul eveniment va fi disponibil și online aici: https://fb.me/e/1GukMWEr7.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro