Sari direct la conținut

Kremlinul spune că nu vede progrese serioase în negocierile de pace cu Ucraina / Peskov, reacție ironică privind Crimeea

HotNews.ro
Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului (dreapta, jos), Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia
Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului (dreapta, jos), Foto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Profimedia

Rusia nu consideră promițătoare negocierile de pace cu Ucraina despre care spune că nu înregistrează progrese serioase, a declarat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de TASS.

El a precizat totuși că „lucrul pozitiv este că partea ucraineană a început cel puțin să formuleze concret și să pună pe hârtie ceea ce își propune”.

„În rest, până acum nu putem afirma nimic foarte promițător, niște descoperiri, există încă un foarte, foarte lung drum de parcurs”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin în timpul conferinței sale de presă zilnice.

Kremlinul, reacție ironică față de problema Crimeei

Comentând faptul că negocierile de la Istanbul au durat o zi, nu două cum era preconizat, Peskov a spus că „negocierile au avut loc, s-au finalizat, delegațiile s-au dus în capitalele lor pentru a mai coordona și alinia pozițiile”.

Peskov a fost întrebat și despre propunerea Ucrainei ca statutul Crimeii să fie tranșat în urma unor discuții bilaterale separate, răspunzând ironic că „nu vom invada Crimeea, ea face parte din Federația Rusă”.

Acesta a făcut referire la propunerea Kievului ca Rusia și Ucraina să își asume angajamentul de a nu folosi forța militară pentru a rezolva problema Crimeii.

„Conform constituției noastre, nu putem discuta cu nimeni despre soarta teritoriilor Federației Ruse, soarta regiunilor ruse, aceasta este în afara discuției”, a spus Dmitri Peskov.

Îngrijorări că Rusia nu este interesată de negocierile de pace

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat marți după-masa în timpul unei vizite în Maroc că Statele Unite nu cred în continuare că Rusia este serioasă în ceea ce privește negocierile cu Ucraina.

Comentariile sale vin în contextul în care Rusia a început să își retragă o parte din forțele din zona Kievului și a Cernihivului, unii oficiali americani fiind îngrijorați că aceasta ar putea fi doar o schimbare de strategie cu obiectivul de a împărți Ucraina în două.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat în timpul unui discurs televizat transmis marți noaptea că deși semnele inițiale ale negocierilor de pace au fost „pozitive”, ele nu „acoperă” exploziile obuzelor rusești.

Zelenski a promis, de asemenea, că Ucraina nu își va reduce „eforturile defensive” în fața unei armate ruse care are încă un potențial semnificativ de a efectua alte atacuri.

Urmărește ultimele evoluții din a 35-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro