Sari direct la conținut

Ultimul ziar independent din Rusia a anunțat că își suspendă activitatea

HotNews.ro
Dmitri Muratov, redactorul-sef al Novaya Gazeta, Foto: Valery Sharifulin / TASS / Profimedia Images
Dmitri Muratov, redactorul-sef al Novaya Gazeta, Foto: Valery Sharifulin / TASS / Profimedia Images

Novaia Gazeta, ultimul ziar independent din Rusia, a anunțat luni că își suspendă activitatea până la încheierea „operațiunii militare speciale” din Ucraina, relatează Interfax.

„Ne suspendăm activitatea”, a anunțat Nadejda Prusenkova, purtătoarea de cuvânt a Novaia Gazeta, după ce publicația a primit un al doilea avertisment din partea Roskomnadzor, autoritatea rusă de supraveghere a mass-media.

Noul avertisment a venit după ce Roskomnadzor a avertizat oficial Novaia Gazeta marțea trecută că în unul din articolele publicate pe site-ul său se face referire la un ONG catalogat de Moscova ca fiind „agent străin”, fără ca acesta să fie marcat ca atare în material.

Novaia Gazeta își suspendă activitatea din cauza „agenților străini”

Rusia are o listă oficială cu organizațiile, canalele media și jurnaliștii pe care îi cataloghează drept „agenți străini”. Toate articolele care fac referire la acestea trebuie să conțină un avertisment care să menționeze că opinia exprimată este a unor „agenți străini”.

Roskomnadzor a anunțat de asemenea că „a amintit” ziariștilor de la Novaia Gazeta că emiterea mai multor astfel de avertismente într-un an ar putea duce la închiderea publicației.

Toți jurnaliștii de pe lista de indezirabili ai Moscovei trebuie de asemenea să precizeze că sunt „agenți străini” în toate materialele pe care le scriu, indiferent că este vorba de articole publicate în ziare sau doar postări pe care le fac pe Facebook.

Și noul avertisment remis de Roskomnadzor jurnaliștilor de la Novaia Gazeta era legat tot de o „marcare necorespunzătoare” a unui material de pe site-ul său în care era menționat un „agent străin”.

Ultimul ziar independent din Rusia este condus de un laureat al Premiului Nobel

Reprezentanții Novaia Gazeta au precizat luni că își suspendă activitățile din online dar și tipărirea ziarului „până la încheierea operațiunii speciale pe teritoriul Ucrainei”.

Novaia Gazeta este condusă de jurnalistul Dmitri Muratov, unul dintre cei doi laureați ai Premiului Nobel pentru Pace din 2021.

După declanșarea „operațiunii militare speciale” din Ucraina, Rusia a interzis sau blocat puținele canale mass-media independente rămase în țară, Novaia Gazeta fiind singura excepție notabilă.

Ziarul condus de Muratov a continuat să scrie despre războiul din Ucraina în proprii termeni, făcând numeroase reportaje de la fața locului și prezentând distrugerile cauzate de armata rusă.

Urmărește ultimele evoluții din a 33-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro