Sari direct la conținut

Patriarhul Kirill spune că problemele financiare ale rușilor sunt o pedeapsă de la Dumnezeu

HotNews.ro
Patriarhul Kirill al Rusiei, Foto: Sergei Karpukhin / TASS / Profimedia
Patriarhul Kirill al Rusiei, Foto: Sergei Karpukhin / TASS / Profimedia

Patriarhul Kirill al Rusiei a declarat că problemele financiare cu care se confruntă rușii sunt, la fel ca bolile, o pedeapsă de la Dumnezeu, relatează agenția Interfax.

„O persoană nu poate înțelege de ce s-au întâmplat toate acestea, de ce el sau cei dragi au avut un diagnostic teribil, de ce s-a îmbolnăvit, de ce și-a pierdut slujba, de ce acesta, acela, celălalt”, și-a început el predica pe care a susținut-o duminică la Catedrala Sfântul Dimitrie din Moscova.

„Această suferință intră în viața unei persoane iar dacă nu este însoțită de rugăciune și de atitudinea dreaptă a omului față de suferință poate răni foarte mult, uneori chiar iremediabil”, a spus patriarhul într-o predică în biserica lui Dimitrie din Salonic în nord-vestul Moscovei.

„De fapt, dacă Domnul ne dă chipul Său, dacă ne invită să ne înălțăm la mica Sa cruce, atunci, probabil, este nu pentru ca noi să murim, ci pentru ca după chipul Mântuitorului răstignit să ispășim propriile noastre păcate, pentru ca această mică cruce, o mică boală, uneori semnificativă, întristări care ne vizitează, astfel încât să o percepem ca pe crucea noastră, și nu ca pe o mișcare complet nejustificată și nedreaptă a sorții noastre, care ne-a condus la această nenorocire”, a continuat el.

Patriarhul Kirill al Rusiei îi invită pe credincioși să se gândească la păcatele lor

Conducătorul Bisericii Ortodoxe a Rusiei i-a îndemnat pe oameni să se ispășească pentru păcatele lor, „așa cum Domnul a ispășit păcatele rasei umane”.

„De aceea, atunci când intrăm într-o perioadă de adversitate, boală, dificultăți, nu trebuie să ne dăm bătuți, să nu dăm vina pe soartă, mai ales să nu bombănim la adresa lui Dumnezeu, ci să ne gândim de ce mi s-a întâmplat asta și să ne uităm atent la noi înșine, la noi”.

„O analiză a acțiunilor noastre ne poate conduce cu siguranță la ideea că ‘o, acum am înțeles, aceasta este crucea mea și trebuie să-mi ispășesc tocmai acel păcat’”, a concluzionat patriarhul Kirill al Moscovei și al întregii Rusiei.

Patriarhul Kirill a declanșat o revoltă fără precedent în sânul Bisericii Ortodoxe din cauza poziționărilor sale față de războiul din Ucraina despre care a spus că este o luptă cu „semnificaţie metafizică”, pentru ca omenirea să urmeze legile lui Dumnezeu.

El a refuzat de asemenea să dea curs unei solicitări de mediere a conflictului pe care i-a adresat-o Congresul Mondial al Bisericilor.

Rusia, vizată de sancțiuni fără precedent din partea Occidentului

Comentariile patriarhului Kirill vin în contextul în care țările occidentale și din ale părți ale lumii au impus sancțiuni istorice împotriva Rusiei din cauza invadării Ucrainei, ordonată de președintele Vladimir Putin în data de 24 februarie.

Uniunea Europeană a anunțat la jumătatea lunii martie că va impune sancțiuni suplimentare și împotriva sectorului energetic al Rusiei, excluzând însă deocamdată o interdicție asupra importurilor de petrol și gaze naturale.

Mai multe state membre ale UE, printre care și Germania, au anunțat că se opun unei astfel de interdicții, citând importanța importurilor din Rusia pentru economiile lor.

Invadarea Ucrainei și sancțiunile impuse de Occident au declanșat un exod fără precedent al companiilor străine din Rusia, numeroase branduri și firme internaționale anunțând că pleacă din țară sau că își suspendă sau restrâng activitățile din aceasta.

Unele companii care și-au suspendat activitățile au anunțat că își vor plăti în continuare angajații din Rusia, fără a fi deocamdată clar dacă aceștia urmează să fie în cele din urmă disponibilizați sau dacă se așteaptă încheierea războiului din Ucraina pentru redeschiderea punctelor de lucru.

Urmărește ultimele evoluții din a 33-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro