Sari direct la conținut

Un nou val de COVID-19 pare a veni în Europa / Primul val de Omicron aduce raportări record în Asia

HotNews.ro
Coronavirus Franta, Foto: Gao Jing / Xinhua News / Profimedia
Coronavirus Franta, Foto: Gao Jing / Xinhua News / Profimedia

Coreea de Sud se confruntă cu un număr record de cazuri de COVID-19, pe măsură ce primul val Omicron traversează continentul. La celălalt capăt al lumii, în Europa, mai multe țări se pregătesc de ceea ce ar putea fi un al doilea val de Omicron.

Franța, Marea Britanie, Italia și Austria înregistrează creșteri ale numărului de noi cazuri zilnice de COVID-19, acesta dublându-se practic în comparație cu acum două săptămâni.

Datele agregate pentru ziua de miercuri, arată astfel:

  • Franța – 105.786 față de 57.000 în urmă cu două săptămâni
  • Italia – 93.576 față de 37.000 în urmă cu două săptămâni
  • Austria – 58.583 față de 32.419 în urmă cu două săptămâni
  • Germania – 294.924 față de 199.000 în urmă cu două săptămâni
  • Marea Britanie – 93.576 față de 31.904 în urmă cu două săptămâni

Cu toate acestea, numărul de spitalizări și de decese nu este unul ridicat. Toate țările au decis de curând relaxarea restricțiilor în condițiile în care varianta Omicron, deși mult mai transmisibilă, nu este considerată atât de periculoasă.

Creșterea rapidă de cazuri datorată unei subvariante a Omicron

Creșterea rapidă de cazuri este pusă pe seama subvariantei BA 2 a Omicron, mult mai contagioasă decât BA 1. OMS a precizat însă că BA 2 nu provoacă forme mai grave decât BA 1.

Două cazuri de infectare cu o variantă de coronavirus care nu a fost până acum documentată au fost descoperite în Israel. Varianta combină subvariantele BA 1 și BA 2 ale Omicron.

„Această variantă nu este încă cunoscută în lume și cele două cazuri au fost descoperite la testele PCR efectuate la aeroportul Ben Gurion, la intrarea în Israel”, a anunțat Ministerul Sănătății, citat de AFP.

Potrivit sursei citate, persoanele infectate prezentau simptome ușoare de febră, dureri de cap și musculare și nu au avut nevoie de o medicație specială.

„Fenomenul variantelor combinate este bine cunoscut și, în acest stadiu, nu suntem îngrijorați că noua variantă ar putea produce cazuri grave”, spun autoritățile israeliene.

Coreea de Sud și Vietnam, în topul mondial al cazurilor zilnice raportate în ultimele șapte zile

În Coreea de Sud au fost raportate, pe 16 martie, 621.317 de cazuri noi de COVID-19, de trei ori mai multe decât în urmă cu două săptămâni, potrivit datelor John Hopkins. Presa din Coreea de Sud scrie că ar fi fost vorba de erori de date și de raportare.

Din 22 ianuarie 2020, când a fost raportat primul caz, și până acum, Coreea de Sud a înregistrat 7,62 de milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus și peste 11.000 de decese.

Creşterea numărului de cazuri este „ultima mare provocare” cu care se confruntă ţara, a declarat Sohn Young-rae, un înalt oficial din domeniul sănătăţii. Guvernul se aştepta ca numărul de cazuri să fie de acest ordin, a precizat el, adăugând că este de părere că ţara se apropie de vârful valului Omicron.

„Dacă vom depăşi această criză, vom fi mai aproape de o revenire la normalitate”, a subliniat el.

Potrivit datelor OMS, Coreea de Sud conduce în clasamentul mondial al cazurilor noi raportate în ultimele şapte zile, cu 2.358.878 de cazuri, urmată de Vietnam, cu 1.795.380 de cazuri.

Marea majoritate a populaţiei sud-coreene eligibile a fost vaccinată şi a primit o doză de rapel şi, în pofida numărului record de infecţii din această ţară de 52 de milioane de locuitori, ratele de mortalitate rămân foarte scăzute.

În acest context, ţara a continuat totuși să relaxeze regulile de distanţare socială, sub presiunea micilor întreprinzători şi a coreenilor care desfăşoară activităţi independente.

De asemenea, Coreea de Sud va ridica carantina obligatorie la sosire pentru vizitatorii complet vaccinaţi din 21 martie.

China renunță la internarea pacienților pozitivi-cazuri ușoare

China a început de miercuri să elibereze paturi de spital pentru a evita riscul ca unităţile medicale să fie copleşite de o creştere a numărului de cazuri de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului. Până în prezent, China a trimis în spitale pacienţii testaţi pozitiv, în strategia sa de „zero COVID”. Însă, Ministerul Sănătăţii a anunțat că, mai nou, toate cazurile uşoare vor respecta o perioadă de carantină la domiciliu.

„În cazul pacienţilor afectaţi de varianta Omicron, acestea sunt în principal infecţii asimptomatice şi cazuri uşoare. Majoritatea nu necesită tratament foarte avansat”, a subliniat ministerul, precizând că „internarea lor în spitale ar consuma o mare parte din resursele medicale”.

China doreşte să evite să ajungă în aceeaşi situaţie în care se găseşte Hong Kong (sud), unde spitalele sunt copleşite de un focar de cazuri.

Ministerul Sănătăţii a raportat miercuri 3.290 de cazuri pozitive. În mai multe zone a fost impusă măsura izolării, cu precădere în provincia Jilin (nord-est), unde au fost recenzate cele mai multe cazuri, şi în metropola tehnologică Shenzhen (sud), cu 17,5 milioane de locuitori.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro