VIDEO VIRAL Soldați ucraineni lansează o rachetă antitanc NLAW de pe un acoperiș și aproape se aruncă singuri în aer
Un video viral circulă pe rețelele Telegram și Twitter în care militari ucraineni pe un acoperiș folosesc sistemul portabil NLAW antitanc în luptă, însă lansarea rachetei ar fi putut însemna sfârșitul chiar pentru soldații de pe clădire.
Momentele unor schimburi de foc într-un război pot fi foarte tensionate, iar reacțiile celor implicați sunt supuse reflexelor și impulsurilor de moment. Nu de puține ori în cursul unor lupte pot apărea greșeli sau unii soldați pot cădea victime tirurilor propriilor camarazi.
Într-un nou clip video din timpul luptelor din Ucraina poate fi observat cum un soldat ucrainean aflat pe o clădire folosește un sistem portabil antitanc NLAW pe care Marea Britanie l-a furnizat Ucrainei încă dinaintea războiului.
Soldatul folosește lansatorul să ochească o țintă – cel mai probabil un tanc sau blindat rusesc aflat în apropiere, iar apoi lansează racheta. Proiectilul iese din lansator și pornește spre blindatul țintit, însă ratează la muchie marginea acoperișului, evitând un posibil impact ce ar fi putut duce la o explozie care să-i rănească sau chiar să-i ucidă pe cei câțiva militari ucraineni de pe clădire.
- Pe de altă parte, din specificațiile publice disponibile, nu este clar de la ce distanță după lansare racheta se armează – unele informații vorbesc de 5-10 metri, altele de 20 de metri. E posibil ca până la marginea acoperișului focosul rachetei să nu se fi armat, deci să nu aibă loc o explozie, însă motorul rachetei care începe arderea la câțiva metri după lansare ar fi putut propulsa racheta sau ce ar mai fi rămas din ea după impactul cu zidul în direcții ce ar ar fi putut conduce la rănirea militarilor de pe acoperiș.
#Ukraine: Rare combat footage of Ukrainian soldiers using UK-supplied NLAW; note how the missile just avoids the top of the building. pic.twitter.com/L3GnUtedAT
— \uD83C\uDDFA\uD83C\uDDE6 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) March 8, 2022
NLAW – sistemul antitanc despre care ucrainenii zic că schimbă regulile jocului
A făcut deja daune serioase trupelor rusești – sistemul MBT NLAW (Next generation Light Anti-tank Weapon) – circa 25.000 de astfel de sisteme livrate de Marea Britanie Ucrainei înainte de război.
Sistemul este unul ușor, portabil și de unică folosință. Lansatorul nu mai poate fi folosit după ce muniția a fost lansată.
Sistemul este și el de tipul fire-and-forget, adică cel care lansează poate să fugă după lansare, iar loviturile sunt de obicei directe și suficiente pentru a distruge majoritatea vehiculelor blindate sau pentru a avaria semnificativ tancurile principale de luptă.
Raza rachetei este de circa 1 kilometru și este genul de sistem care poate fi folosit cel mai bine în confruntările apropiate, precum cele din mediul urban.
Țintirea rachetei are loc vizual (lunetă optică 2,5x montată pe partea laterală-superioară a lansatorului), dar racheta poate fi folosită și împotriva țintelor în mișcare dacă trăgătorul îndreaptă racheta mai multe secunde spre blindatul inamic, astfel încât sistemul să rețină viteza și direcția de deplasare a țintei.
Racheta NLAW poate lovi direct ținta sau poate exploda deasupra unui tanc, acolo unde blindajul este mai subțire.
Vezi și:
- VIDEO O dronă Bayraktar TB-2 ale ucrainenilor lovește în plin convoiul rusesc care se îndrepta spre Kiev
După 13 zile de război, Ucraina susține că a reușit să distrugă 303 tancuri, aproape 1.036 de blindate și 27 de sisteme de apărare antiaeriană.
În primele zile vedetele atacurilor ucrainene au fost armele portabile antitanc Javelin și NLAW, primite ca ajutor din partea statelor occidentale înainte de izbucnirea conflictului.
În același timp, succes au mai avut și dronele Bayraktar TB-2 cumpărate din Turcia cu care ucrainenii au reușit să lovească convoaie rusești și chiar sisteme de rachete antiaeriene.
–