Sari direct la conținut

Cele două țări din UE în care 9 din 10 femei spun că pandemia a dus la creșterea violenței domestice / Cum au afectat restricțiile sănătatea mintală (Eurobarometru)

HotNews.ro
Violenta domestica (fotografie ilustrativa), Foto: Alamy / Profimedia
Violenta domestica (fotografie ilustrativa), Foto: Alamy / Profimedia

Trei din patru femei (77%) din Uniunea Europeană consideră că pandemia a condus la intensificarea violenței fizice și emoționale împotriva femeilor.

În afară de două țări (Finlanda și Ungaria), procentul depășește 50%, ajungând la 93% în Grecia și 90% în Portugalia. România se situează aproape de media europeană, cu 73% dintre femei care cred că pandemia a dus la creșterea violenței fizice și emoționale, potrivit unui Eurobarometru comandat de Parlamentul European.

Femeile identifică în mod clar mai multe măsuri esențiale pentru a contracara violența împotriva femeilor: simplificarea procedurii de denunțare a violențelor împotriva femeii, inclusiv la poliție (58%), diversificarea opțiunilor prin care femeile să poată cere ajutor, de exemplu prin linii telefonice de urgență (40%), sensibilizarea și formarea poliției și a aparatului judiciar cu privire la problemă (40%), îmbunătățirea independenței financiare a femeilor (38%).

2 din 10 femei au decis să reducă permanent timpul alocat muncii plătite

38% dintre respondenți au declarat că pandemia le-a afectat negativ veniturile personale. Procentajul variază de la 60% în Grecia, 50% în România la 19% în Danemarca.

Pandemia de COVID-19 a avut un impact negativ și asupra echilibrului dintre viața profesională și cea privată, susțin 44% dintre femeile intervievate. În mai multe țări, cifra a depășit 50%: Cipru (68 %), Grecia (59 %), Malta (58 %), Luxemburg (56%), Italia (52%), Portugalia (52%) și Ungaria (51%). Dintre femeile intervievate în România, 48% consideră că pandemia a avut un impact negativ asupra echilibrului dintre viața profesională și cea privată.

Nu în ultimul rând, 21% dintre femei doresc sau au decis să reducă permanent timpul pe care-l alocă muncii plătite.

Restricțiile au avut impact asupra sănătății mintale

Încă de la începutul pandemiei, probabilitatea era mai mare ca femeile să fie îngrijorate cu privire la prieteni și membri ai familiei sau să le simtă lipsa (44%), să se simtă stresate și temătoare (37%) și să fie preocupate în general de viitorul lor (33%).

Femeile consideră în general că măsurile introduse pentru a opri răspândirea pandemiei au avut un impact foarte mare asupra propriei lor sănătăți mintale, se arată în comunicarea Parlamentului European.

Unele categorii sociale specifice au fost mai afectate decât altele, în funcție de măsura în cauză: circa jumătate dintre femeile cu copii sub 15 ani spun că închiderea școlilor și a centrelor de îngrijire a copiilor a avut un impact major asupra sănătății lor mintale.

La ce se pot aștepta femeile de la Parlamentul European?

Femeile din Uniunea Europeană consideră că Parlamentul European ar trebui să aibă următoarele priorități: să combată traficul și exploatarea sexuală a femeilor și copiilor (47%), violența fizică și psihică împotriva femeii (47%), diferența de salarizare dintre femei și bărbați și impactul ei asupra evoluției carierei profesionale (41%) și dificultățile întâmpinate de femei în a-și reconcilia viața privată cu cea profesională (31%), dar și să asigure protecția femeilor și fetelor care aparțin unor grupuri vulnerabile (30%).

„Femeile au fost lovite cel mai puternic de pandemia de COVID-19. Au fost lovite din punct de vedere mental și financiar. Este de ajuns. Parlamentul European depune eforturi pentru a schimba acest lucru”, a declarat Roberta Metsola, președinta Parlamentului European.

„Rezultatele sondajului Eurobarometru confirmă ceea ce știm deja: pandemia de COVID-19 a afectat în mod disproporționat femeile și fetele într-o multitudine de moduri. De la creșterea violenței bazate pe gen la înmulțirea sarcinilor legate de îngrijirea celor din jur, de la impactul economic asupra sectoarelor majoritar feminine la insecuritatea contractelor de muncă. Însă crizele pot aduce, de asemenea, oportunități: o șansă de a reconstrui mai bine. Prin urmare, redresarea ar trebui să plaseze femeile în centrul soluțiilor, ceea ce vom urmări, de asemenea, prin activitatea noastră”, a declarat și Robert Biedron, președintele Comisiei pentru drepturile femeilor a Parlamentului European.

Pentru a marca Ziua Internațională a Femeii pe 8 martie 2022, Parlamentul European a solicitat un sondaj de opinie dedicat femeilor europene. Acesta are ca scop să analizeze mai bine opiniile femeilor din toate generațiile, țările și mediile socio-demografice în perioada marcată de COVID-19.

Sondajul Eurobarometru Flash a fost realizat de IPSOS în perioada 25 ianuarie – 3 februarie 2022 în toate cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene. Au fost realizate 26.741 de interviuri.

Rezultatele la nivelul Uniunii Europene sunt ponderate în funcție de dimensiunea populației fiecărei țări.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro