Evaluare Națională 2022. Ce le spune elevilor de clasa a opta centrul care realizează subiectele, despre proba de limba română
Centrul care elaborează subiectele la examenele naționale a publicat miercuri o serie de precizări legate de proba de limba și literatura română de la examenul de evaluare națională 2022.
Printre acestea, ei menționează că se va ține cont de recomandările din DOOM 2, din 2005, și nu de varianta nouă a dicționarului apărută în 2022.
Cei de la CNPEE spun, de exemplu, că pentru realizarea subiectului care urmărește evaluarea competențelor de comparare, de la subiectul I, nu este necesar ca elevii de clasa a opta să memoreze citate.
La textul de opinie, de asemenea, nu trebuie ca elevul să folosească „conectori lingvistici de tipul: în primul rând, în al doilea rând, în concluzie ete., accentul fiind pus pe gândirea critică.”
Evaluare Națională 2022 – Ce trebuie să știe elevii de clasa a opta despre proba la limba română
Din documentul publicat de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (în întregime, aici):
Variantele de subiect sunt construite astfel încât itemii să măsoare gradul de formare / dezvoltare a competențelor prevăzute în programa de examen.
- Deși în 2022, s-a publicat ediția a treia a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (DOOM3), variantele de subiect vor fi proiectate în așa fel încât să fie valorificate experiențele de învățare ale elevilor, prin aplicarea normelor ortografice, ortoepice și morfologice ale limbii române ale DOOM2, publicat în 2005.
- Subliniem faptul că evaluarea lucrărilor absolvenților de clasa a VIII-a se va face ținând cont de cele două ediții ale acestei lucrări normative (DOOM2 și DOOM3), fără a fi vizate elemente tratate distinct.
- Textele-suport sunt alese, preponderent, din patrimoniul cultural (național și universal)
- Este esențial ca absolventul de clasa a VIII-a să citească atent cerințele și să respecte prevederile acestora.
- În cazul itemilor care nu solicită explicit formularea răspunsului în enunț, absolventul de clasa a VIII-a poate răspunde punctual, fără integrarea în propoziții sau în enunțuri a răspunsului dat.
- Pentru verificarea respectării limitei de cuvinte, se vor lua în calcul toate cuvintele scrise de elev (inclusiv conjuncții, prepoziții, articole etc.).
Structura subiectelor la limba română
Subiectul I – cuprinde itemi obiectivi și semiobiectivi, de tip întrebare structurată, care vizează:
- A – preponderent, evaluarea competenței de lectură, a competenței intelectuale;
- B – preponderent, evaluarea competențelor lingvistice.
Itemul care evaluează competența de „Recunoaștere a modurilor în care sunt organizate informațiile în texte literare și nonliterare, continue, discontinue și multimodale sau pe cea de Evaluare a informațiilor și a intențiilor de comunicare din texte literare, nonliterare, continue, discontinue și multimodale” poate avea în vedere: identificarea structurii / a tiparului textual, a mijloacelor de caracterizare, rolul textului descriptiv / dialogat / narativ în textul literar, relația dintre imagine și cuvânt în textul multimodal, valoarea stilistică a diminutivelor, identificarea / interpretarea unor figuri de stil etc.
Pentru evaluarea competenței de prezentare a unor răspunsuri personale pe marginea unor texte diverse, se solicită absolventului de clasa a VIII-a redactarea unui text de opinie. Astfel, nu este obligatorie utilizarea unor conectori lingvistici de tipul: în primul rând, în al doilea rând, în concluzie ete., accentul fiind pus pe gândirea critică.
În ceea ce privește itemii care urmăresc evaluarea competențelor de comparare din programa de examen:
„Compararea diferitelor puncte de vedere exprimate pe marginea unor texte diverse, Compararea a cel puțin două texte sub aspectul temei, al ideilor și al structurii și Compararea unor elemente comune identificate în cultura proprie și în cultura altor popoare sau a unor tradiții românești cu tradiții din alte culturi” – compararea se poate realiza, conform competențelor, după o serie de criterii date, prevăzute de acestea și de conținuturile asociate: tema, valoare (culturală / morală), personaj, idei, punct de vedere, structură etc;
- Subliniem că pentru rezolvarea cu succes acestor cerințe nu este necesară memorarea unor citate / fragmente, în baza cărora să se realizeze asocierea dintre texte, iar textele pot fi alese din literatura națională sau universală.
Subiectul I.B are în vedere, preponderent, evaluarea competențelor lingvistice, cu accent pe caracterul comunicativ-funcțional.
Subiectul al II-lea
Constă într-un item subiectiv, de tip eseu structurat, prin care se evaluează scrierea din textul literar (metatext) sau scrierea creativă.
Pentru itemii care vizează redactarea unui tip de text studiat (rezumat, text argumentativ etc.), reperele nu vor fi precizate în cerință, întrucât ele se suprapun cu achizițiile elevului. În cazul rezumatului, de exemplu, evaluarea vizează în ce măsură elevii cunosc regulile de alcătuire a acestuia, deosebindu-l de planul simplu / dezvoltat de idei sau de simplă relatare a evenimentelor.
Un alt item care vizează scrierea despre text ar putea solicita caracterizarea personajului, pe baza unor repere ca: precizarea identității, a statutului personajului, prezentarea trăsăturilor morale și fizice, precizarea unor mijloace de caracterizare identificate în text, comentarea unor secvențe relevante, asocierea personajului din textul-suport cu un personaj dintr-un alt text literar (din perspectiva valorii, a unor trăsături comune etc.) sau asocierea din perspectiva unor valori comune (o valoare personală și o valoare a personajului).
(…)
Absolvenții de clasa a VIII-a vor redacta lucrurile astfel încât să evite o serie de elemente care nu vor putea fi punctate sau care nu se vor puncta precum: truismele, utilizarea unor idei cu caracter general, folosirea nejustificată a conceptelor de teorie literară, a ideilor teoretice care nu sunt relevante pentru itemul propus, a citatelor și a referințelor irelevante scopului comunicării, utilizarea clișeelor lingvistice și ideatice”.
Când se vor publica testele de antrenament la Evaluarea Națională 2022
Spre deosebire de anul trecut, când testele de antrenament au fost publicate săptămânal, atât la Bacalaureat cât și la Evaluarea Națională, încă din luna februarie 2021, și apoi de două ori pe săptămână în luna mai, în 2022 vor fi publicate doar în intervalul 18.04-30.05, săptămânal.
Ce anunța Federația de Părinți în ianuarie:
„Ieri (20 ianuarie – n.r.), a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentați de limba română ai C.N.P.E.E. (Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație) și reprezentanți ai Federației Naționale a Părinților, în urma căreia s-au stabilit, de comun acord, următoarele:
- – C.N.P.E.E. va elabora o scrisoare metodică în care să ofere tuturor celor interesați informații utile, în vederea eficientizării pregătirii elevilor la disciplina limba și literatura română pentru susținerea simulării probei de examen din data de 4.04.2022;
- – Federația se va implica în diseminarea scrisorii metodice și în tratarea cu seriozitate a simulării din data de 4.04.2022, din partea tuturor celor implicați (elevi, profesori, părinți). Simularea constituie un antrenament necesar pentru examen, mai ales în contextul pandemic, pentru că îi familiarizează pe elevi atât cu structura subiectului de examen, cât și cu cerințele organizatorice specifice;
- – specialiștii din cadrul C.N.P.E.E. vor analiza rezultatele obținute de elevi la subiectele date la simulare, pentru a avea un indicator relevant al nivelului de competențe;
- – în urma rezultatelor acestei analize, în perioada destinată recapitulării finale, C.N.P.E.E. va elabora teste de antrenament, care vor fi publicate săptămânal, în perioada 18.04.2022-30.05.2022, cu excepția datei de 25.04.2022 (care pică în vacanța de primăvară – n.r.).
Când au loc simulările la Evaluarea Națională 2022
Calendar simulare Evaluare Națională 2022
- Simulare Limba şi literatura română – 4 aprilie 2022
- Simulare Matematică – 5 aprilie 2022
- Simulare Limba maternă – 6 aprilie 2022
- Afișare rezultate (se comunică elevilor) – 14 aprilie
Calendar Evaluare Națională 2022
Probele la Evaluarea Națională 2022 au loc între 14-16 iunie.
Când au loc înscrierile
30 mai — 3 iunie 2022 – Înscrierea la evaluarea națională
3 iunie 2022 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
Evaluarea Națională – Probele de examen
14 iunie 2022 – Limba și literatura română — probă scrisă
16 iunie 2022 – Matematica — probă scrisă
17 iunie 2022 – Limba și literatura maternă — probă scrisă
Când se depun contestațiile și când se afișează rezultatele la Evaluarea Națională 2022
23 iunie 2022 (până la ora 14.00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
23 iunie 2022 (ora 16.00—ora 19.00)
24 iunie 2022 (ora 8.00—ora 12.00) – Depunerea contestațiilor
24 iunie—29 iunie 2022 – Soluționarea contestațiilor
30 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor
- Toate detaliile legate de examen pot fi consultate în ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial din 7 septembrie.