România trebuie să se decidă cu cine ține în războiul energetic: cu Rusia sau cu Europa?

În timp ce toată Europa e în agitație să scăpăm de dependența de energie din Rusia, România face ce știe mai bine: continuă să submineze sectorul energetic cu toate forțele. Prioritatea numărul unu ar fi să eliminăm acum toate barierele în calea investițiilor în producția de energie, să reducem eficient consumul, să ne întărim conexiunile energetice cu toate țările din jur și să avem cei mai competenți oameni pe care îi găsim pentru toate funcțiile care contează, oameni în stare să discute de la egal la egal cu cei din alte țări și de la Bruxelles. Micile aranjamente de culise, marile compromisuri, sinecurile și joaca de-a populismul se aliniază perfect cu interesele Kremlinului, indiferent că o facem din prostie sau ticăloșie.

• E inacceptabil ca Iulian Iancu să fie numit acum în conducerea ANRE. La fel de inacceptabil și Nicolicea, la rândul său cu legături cel puțin nepotrivite în sectorul energiei, deși cred că a fost propus doar ca să nu pară dl. Iancu că n-are contracandidat. De-a lungul timpului, dl Iancu a fost unul dintre cele mai nocive personaje pentru sectorul energetic. Îi datorăm, între multe altele:
  • legea gazelor offshore, cu impozitarea prohibitivă a investițiilor, care a alungat pe Exxon din Marea Neagră și a blocat proiectul. Azi am fi putut avea deja gazele din Marea Neagră în piață, în loc să stăm cu mâna întinsă la Gazprom. De presupusa grijă a încasărilor la buget, să nu fie prea mici, am ajuns să încasăm zero lei din gazele din Marea Neagră și nici să n-avem gaze.
  • ”coșul” de gaze din 2001 până de curând, din vremea când piața era reglementată. ”Coșul”, care înseamnă un ”mix” de gaz de import și de producție internă la preț mediu ponderat, în care prețul final e reglementat prin reglementarea prețurilor și cantităților de gaz românesc, a asigurat prin lege o cotă de piață pentru Gazprom, la preț mai mare decât prețul de monopol. Gazprom putea vinde cca 30% din consumul din România la orice preț, fără să se teamă de reducerea cererii, pentru că statul român îi bătătorea frumos calea: cu cât cerea Gazprom mai mult, cu atât statul putea forța producătorii interni să vândă mai ieftin, ca să păstreze prețul final ”de coș”. În loc să vindem gazul românesc la prețurile reale, ca să nu-l irosim și să se facă investiții, l-am vândut ieftin ca să importăm scump de la ruși. ”Coșul” a mai însemnat ceva: a dat acoperire legală pentru achizițiile de gaz ieftin ale lui Niculae. Dacă Romgaz era forțat de stat să vândă la 150 USD / 1000 mc, preț mult sub o valoare reală de piață, să-i vinzi lui Niculae e ”profitabil” dacă îi vinzi cu 151, că doar e mai bun decât alternativa, nu? Chit că gazul importat era de 4 ori mai scump, adică acela ar fi fost un preț de piață real. De altfel, în celebrul dosar ”mită la PSD” al dlui Niculae acesta îl voia tocmai pe Iulian Iancu ministru al economiei.
  • Lupta neobosită împotriva liberalizării, inclusiv Ordonanța 114/2018, care ne-a întors la piața reglementată și ”coș”. Producția internă a scăzut cu 30% în ultimii ani, cel puțin parțial din cauza OUG 114, diferența fiind completată de import de gaze rusești.
  • Ancheta parlamentară abuzivă din 2017 în funcționarea reglementatorului ANRE, cu pretextul unui vârf de preț de 2-3 zile pe piața OPCOM. Ancheta a durat mai bine de 6 luni, comisia de anchetă n-a avut niciodată un mandat clar, așa că dl Iancu a putut să se răstească și să amenințe pe oricine avea chef, de la conducerea ANRE la Petrom. Miza n-a fost niciodată grija față de sectorul energiei, ci numirea unei noi conduceri la ANRE în anul în care expirau mai multe mandate. Rezultatul final – după aceea s-a finalizat și ancheta, desigur – a fost numirea d-lui Chiriță președinte ANRE. Dl. Chiriță, pe care îl căutam astă-iarnă prin vacanțe în Republica Dominicană să-l întrebăm de facturi, fusese tocmai adjunctul lui Iancu în comisia de anchetă. Presiunile puse de Parlament pe ANRE au ajuns să se discute la Bruxelles, pândindu-ne chiar un infringement pe subiect.

• E inacceptabil să nu ne uităm de urgență la ce oameni lucrează pe energie în marile funcții de decizie la stat, în marile companii. Timpul sinecurilor a trecut, avem nevoie acum de cei mai buni oameni, de la ministru, șef ANRE, directorate la Transgaz, Transelectrica, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Oltenia șamd, numai oameni unul și-unul, care să poată înțelege ce e de făcut, care să vorbească pe aceeași limbă cu cei din țările din jur și cu Bruxelles-ul. Anul acesta vor fi mișcări tectonice în politica energetică a UE, se va pune problema decuplării totale de energie din Rusia, achizițiilor centralizate de gaze de import, accelerării infrastructurii, investițiilor rapide, eficientizării chiar dureroase a consumului, solidarității în caz de criză energetică. Bașca Moldova și Ucraina vor intra cu adevărat în piața de energie europeană, pe termen mediu o oportunitate uriașă, și pe energie electrică, și pe gaze. Nu mai putem defila ca până acum cu șmecherii noștri cu doctorate plagiate sau diplome de electricieni și care nu-s în stare să lege două idei. Mai mult, trebuie să ne și uităm cu atenție la toate micile ticăloșii săvârșite în anii din urmă de diverși decidenți, de pildă, cei care au permis ca gazul românesc să nu poată intra în conducta Transgaz ”dedicată” Gazpromului. De asemenea, hai să ne abținem de la avantaje pentru Comănescu & co, singurul om din țara asta cu contracte de 250 milioane de dolari cu Gazprom, pe care am tot încercat să-l sprijinim anii trecuți. De toți acești oameni trebuie să ne descotorosim acum.
• E inacceptabil să continuăm și acum, cu tot ce se întâmplă în jurul nostru, discuția pe ”cum reducem factura consumatorului casnic la vară”. Războiul din Ucraina ne costă și trebuie să ne obișnuim cu asta – trebuie să avem acces la energie, să nu rămânem în beznă, să nu ducem în faliment industria, n-avem luxul de a cere populist energie ieftină, pe care de fapt nici n-o putem oferi. Un ajutor la factură de 2-3 lei în luni în care se consumă puțin nu ajută pe nimeni. În schimb, ce-am făcut noi din noiembrie încoace și vrem să continuăm și din aprilie înseamnă că ducem în pragul falimentului furnizori și producători. O facem prin impozite care descurajează investițiile (ca impozitarea suplimentară, pe gaze, energie regenerabilă etc.) sau prin forțarea furnizorilor să suporte din buzunarul propriu protecție socială la care s-a angajat statul. Prostia, ticăloșia și populismul trebuie să înceteze acum, nu putem pune tot sectorul energetic la pământ, eventual trăgând și băncile după el.Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro