Sari direct la conținut

Aproape 200 de civili ucraineni au fost uciși – ministrul Sănătății

HotNews.ro
Atac in Kiev, Foto: Ministerul de interne al Ucrainei
Atac in Kiev, Foto: Ministerul de interne al Ucrainei

Aproape 200 de civili ucraineni ar fi fost uciși în luptele care se dau de trei zile pe teritoriul Ucrainei, după ce Rusia a atacat această țară, a declarat sâmbătă ministrul ucrainean al Sănătății, Viktor Lyashko.

Ministrul Sănătăţii, Viktor Lyashko, a declarat că 198 de civili, inclusiv trei copii, au fost ucişi, în timp ce au fost rănite alte 1.115 de persoane, între care 33 de copii, conform postului Nexta TV.

Armata ucraineană a anunțat în primele ore ale zilei de sâmbătă că a respins un atac al armatei ruse pe una dintre principalele artere ale Kievului, la câteva ore după un apel dramatic la mobilizare lansat de președintele Volodimir Zelenski. Luptele continuă la marginea capitalei, dar și în alte orașe mari din țară, în mai multe dintre ele auzindu-se alarme aeriene.

O serie de națiuni mari înăspresc sancțiunile contra Rusiei, iar scoaterea acesteia din sistemul financiar SWIFT pare tot mai posibilă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro