Sari direct la conținut

Războiul informațional și povestea plăcuței de înmatriculare a mașinii explodate vineri în Donețk

HotNews.ro
O masina a explodat in Donetk, Foto: Nikolai Trishin/TASS/ Profimedia Images
O masina a explodat in Donetk, Foto: Nikolai Trishin/TASS/ Profimedia Images

Pe rețelele de socializare circulă informația că mașina aruncată în aer vineri în Donețk și despre care Autoproclamata Republică Populară spunea că ar fi aparținut liderului miliției separatiste ar fi fost doar un UAZ vechi cu plăcuțele de înmatriculare ale scumpului UAZ Patriot folosit de Denis Sinenkov.

După ce vineri pe rețelele de socializare circulau informații, citând metadatele Telegram, că apelurile video ale liderilor separatiști la evacuare au fost preînregistrate de pe 16 februarie, sâmbătă și veridicitatea aruncării în aer a mașinii șefului miliției din Autoproclamata Republică Populară Donețk este pusă la îndoială.

Un jurnalist belarus, Tadeusz Giczan, a scris pe Twitter că separatiștii nu au vrut să arunce în aer mașina extrem de scumpă a șefului miliției așa că plăcuțele de înmatriculare de pe UAZ-ul Patriot folosit de Denis Sinenkov au fost puse pe un alt UAZ mai vechi care valorează câteva mii de dolari.

Reaimtim că vineri pe rețelele de socializare circulau informații cum că cele două videoclipuri ale liderilor separatiști Denis Puşilin și Leonid Pasechnik, în care fac apel să evacueze Donbasul din cauza unei ”ofensive ucrainene” au fost înregistrate pe 16 februarie cu o zi înainte ca Rusia să înceapă bombardarea grădinițelor și școlilor. Cel puțin așa ar ar arăta metadatele Telegram.

”A fost plăuit în avans”, scrie jurnalistul Oleksiy Sorokin, de la Kyiv Independent.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro