Sari direct la conținut

Curtea de Justiție a Uniunii Europene respinge acțiunile Poloniei și Ungariei împotriva mecanismului care condiționează banii UE de respectarea statului de drept

HotNews.ro
Decizie a CJUE, Foto: Torsten Sukrow/SULUPRESS.DE / AFP / Profimedia
Decizie a CJUE, Foto: Torsten Sukrow/SULUPRESS.DE / AFP / Profimedia

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a respins miercuri acțiunile formulate de Ungaria și Polonia împotriva mecanismului care condiționează alocarea fondurilor europene de respectarea statului de drept.

La 16 decembrie 2020, Parlamentul European și Consiliul au adoptat un regulament care instituie un regim de condiționalitate pentru protecția bugetului UE în caz de încălcare a principiilor statului de drept într-un stat membru. Regulamentul permite Consiliului să adopte, la propunerea Comisiei Europene, măsuri de protecție precum suspendarea plăților din bugetul Uniunii sau suspendarea aprobării unuia sau a mai multor programe finanțate din acest buget.

Ungaria și Polonia au introdus câte o acțiune în fața Curții de Justiție, în martie 2021, solicitând anularea acestui regulament. Ele își întemeiază acțiunile pe absența unui temei juridic adecvat în Tratatele UE și FUE, pe o eludare a procedurii prevăzute la articolul 7 TUE3, pe o depășire a competențelor Uniunii și pe o încălcare a principiului securității juridice. În susținerea argumentației lor, Ungaria și Polonia au făcut referire la un aviz confidențial al Serviciului juridic al Consiliului privind propunerea inițială care a condus la acest regulament, Curtea declarând admisibilă această referire, în pofida obiecțiilor Consiliului, în temeiul interesului public superior pe care îl reprezintă transparența procedurii legislative, arată CJUE.

  • ”Plenul Curții de Justiție respinge acțiunile formulate de Ungaria și de Polonia împotriva mecanismului de condiționalitate care face ca beneficiul finanțărilor din bugetul Uniunii să depindă de respectarea de către statele membre a principiilor statului de drept.
  • Acest mecanism a fost adoptat pe un temei juridic adecvat, este compatibil cu procedura prevăzută la articolul 7 TUE și respectă în special limitele competențelor atribuite Uniunii, precum și principiul securității juridice”, a anunţat miercuri CJUE.

Curtea amintește că „respectarea de către statele membre a valorilor comune pe care se întemeiază Uniunea, care au fost identificate și sunt împărtășite de acestea și care definesc identitatea însăși a Uniunii ca ordine juridică comună acestor state, printre care statul de drept și solidaritatea, justifică încrederea reciprocă între aceste state”.

Argumentele CJUE:

  • „Întrucât această respectare constituie astfel o condiție pentru exercitarea tuturor drepturilor care decurg din aplicarea tratatelor unui stat membru, Uniunea trebuie să fie în măsură, în limitele atribuțiilor sale, să apere aceste valori.
  • Respectarea acestor valori nu poate fi redusă la o obligație impusă unui stat în vederea aderării la Uniune și pe care acesta ar putea să o încalce după aderarea sa.
  • Bugetul Uniunii este unul dintre principalele instrumente care permit concretizarea, în politicile și în acțiunile Uniunii, a principiului fundamental al solidarității între statele membre, iar punerea în aplicare a acestui principiu, prin intermediul acestui buget, se sprijină pe încrederea reciprocă pe care acestea o au în utilizarea responsabilă a resurselor comune înscrise în bugetul menționat.
  • Or, buna gestiune financiară a bugetului Uniunii și interesele financiare ale Uniunii pot fi grav compromise prin încălcări ale principiilor statului de drept săvârșite într-un stat membru.
  • Astfel, aceste încălcări pot avea drept consecință, printre altele, lipsa unei garanții că cheltuielile acoperite de bugetul Uniunii îndeplinesc ansamblul condițiilor de finanțare prevăzute de dreptul Uniunii și, prin urmare, că sunt conforme cu obiectivele urmărite de Uniune atunci când aceasta finanțează asemenea cheltuieli.
  • Așadar, un „mecanism de condiționalitate” orizontală precum cel instituit de regulament, care condiționează beneficiul finanțărilor din bugetul Uniunii de respectarea de către un stat membru a principiilor statului de drept, poate intra în sfera competenței conferite de tratate Uniunii de a stabili „norme financiare” referitoare la execuția bugetului Uniunii”.

Curtea mai constată că procedura instituită prin regulament nu eludează procedura prevăzută la articolul 7 TUE și respectă limitele competențelor atribuite Uniunii.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro