VIDEO Un deputat AUR l-a făcut „nazist” pe Ovidiu Ganț de la minorități / În ce incidente a mai fost implicat parlamentarul AUR
Deputatul AUR Ciprian Titi Stoica l-a făcut „nazist” pe deputatul minorităților Ovidiu Ganț, reprezentant al FDGR, acesta din urmă anunțând că depune plângere penală la Parchet. Totul s-a întâmplat în timpul dezbaterilor din Comisia de regulament. Ciprian Titi Stoica este deputatul care „l-a evacuat” pe Florin Roman din plen, când liderul PNL era șef interimar la Cameră. De asemenea, el a fost poreclit Titi „Patru mâini” pentru că a votat cu mai multe cartele la legea bugetului.
- Ciprian Titi Stoica: Cum adică? Dacă eu fac o greșeală, are de suferit tot grupul parlamentar? Dumneavoastră gândiți? Păi numai voi, naziștii, ați făcut asta!(…) Nu puteți și e principiu de drept și doar naziștii și comuniștii au pedepsit un grup pentru faptele unei persoane. (minutul 27:09)
Ulterior, Stoica a spus în plen că nu l-a făcut nazist pe Ganț, ci s-a referit la „un context istoric”.
„Doar câteva clarificări pentru acuzaţia gravă adusă pe domnul Ovidiu Ganţ la adresa mea. Am spus foarte clar: contextul în care s-a desfăşurat această şedinţă a fost unul în răspăr cu normele constituţionale, cu normele Comisiei de la Veneţia privind transparenţa, iar asemenea fapte de a cataloga şi pedepsi un individ, un grup întreg pentru tot ce face un individ sunt metode naziste. De aceea m-am şi adresat cu acest cuvânt. Şi, în plus, a fost o declaraţie politică, am şi spus că este totul filmat şi se poate dovedi, instanţele de judecată îşi vor face treaba în această speţă şi o vor lămuri”, a afirmat Stoica.
El a spus că s-a referit la contextul istoric.
„Vreau doar să mai adaug că acesta a fost contextul istoric şi nu este stabilit de mine, este de către istorici, cum că Forumul Democrat German este continuatorul de drept al grupului etnic german care a fost condamnat de Tribunalul de la Nurenberg şi considerat nazist”, a declarat deputatul AUR.
Deputaţii PSD, PNL, UDMR şi USR au condamnat, miercuri, în plenul Camerei, incidentul în care deputatul AUR Ciprian Titi Stoica l-a numit „nazist” pe reprezentantul minorităţilor naţionale Ovidiu Ganţ.