Premierul Boris Johnson pleacă marți la Kiev pentru a sprijini Ucraina
Prim-ministrul britanic Boris Johnson se deplasează marţi la Kiev, unde va discuta cu preşedintele ucrainean despre tensiunile de la graniţa cu Ucraina, reînnoind totodată apelurile ca Moscova să se angajeze pe calea diplomaţiei, transmite AFP, citat de Agerpres. „Ca prieten şi partener democratic, Regatul Unit va continua să apere suveranitatea Ucrainei împotriva celor care încearcă să o distrugă”, a declarat Boris Johnson într-un comunicat al Downing Street.
„Îndemnăm Rusia să se retragă şi să se angajeze în dialog pentru a găsi o soluţie diplomatică şi pentru a evita o nouă vărsare de sânge”, a mai spus premierul britanic care speră să discute cu preşedintele rus Vladimir Putin în această săptămână.
Discuţiile de marţi dintre premierul britanic şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se vor concentra pe sprijinul strategic acordat Ucrainei de Marea Britanie.
Guvernul britanic a anunţat că va acorda un ajutor de 88 de milioane de lire sterline (105 milioane de euro) pentru a sprijini o guvernare stabilă şi pentru a reduce dependenţa energetică a Ucrainei de Rusia.
Premierul Boris Johnson s-a întâlnit cu preşedintele Zelenski în Downing Street în octombrie 2020 şi au convenit să intensifice relaţiile bilaterale în domenii precum apărarea, comerţul şi cooperarea politică.
Ultima lor întâlnire datează din 13 ianuarie, când şi-au exprimat disponibilitatea de a continua să colaboreze îndeaproape, alături de parteneri internaţionali, pentru a împiedica agresiunea Rusiei.
În timpul vizitei sale la Kiev, Boris Johnson urma să fie însoţit de şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, dar aceasta a anunţat luni seară pe Twitter că a fost testată pozitiv cu coronavirus şi că va lucra de acasă în perioada în izolare.
Liz Truss a anunţat luni în parlamentul de la Londra un proiect de lege vizând înăsprirea regimului de sancţiuni al Regatul Unit, care ar putea fi folosit în cazul unui atac al Rusiei împotriva Ucrainei. Ea a subliniat că acest regim de sancţiuni, care urmează să fie în vigoare până pe 10 februarie, va fi cel mai dur aplicat vreodată Rusiei.
Tot luni, Boris Johnson le-a comunicat parlamentarilor britanici că intenţionează să-l sune pe preşedintele Putin „cât mai curând posibil” şi să-i ceară din nou să se retragă şi să aleagă calea diplomaţiei.