VIDEO Imagini filmate în rezervația de vânătoare MalaMala cu un piton care înghite o antilopă
Un videoclip incredibil arată un piton african de stâncă (Python sebae), una dintre cele mai mari specii de șerpi de pe planetă, înghițind încet o antilopa (impala).
Videoclipul, înregistrat în rezervația de vânătoare MalaMala din Africa de Sud, arată capul șarpelui care se strecoară încet peste corpul impalei, în timp ce șarpele pare să își lărgească gura în mod magic pentru a înghiți antilopa întreagă, potrivit Live Science.
În mod uimitor, doborârea unui animal atât de mare nu este ieșită din comun pentru acești prădători, au spus experții pentru Live Science. Acești șerpi pot atinge o lungime impresionantă de 6 -10 metri și pot pradă animale chiar mai mari.
„Pitonii sunt vânători prin ambuscadă”, a spus Matthew Johnston, profesor asociat de medicină aviară, exotică și zoologică la Universitatea de Stat din Colorado. „Vor prinde orice se întâmplă să treacă prin fața lor când le este foame”, spune Matthew Johnston.