Salvamont: Toate încercările de până acum pentru recuperarea alpinistei care a murit de ziua ei în Bucegi au eșuat
Trupul alpinistei din Braşov care a decedat, în urmă cu două săptămâni, în timp ce încerca să parcurgă traseul Albişoara Gemenelor, nu a putut fi recuperat până la această dată din cauza condiţiilor meteo, salvamontiştii urmând să intervină terestru atunci când vremea o va permite, transmite Agerpres.
Potrivit unei informări postată vineri de Salvamont Prahova pe pagina sa de socializare, imediat după producerea accidentului în urma căruia femeia a murit, s-a încercat extragerea cu ajutorul elicopterului a trupului neînsufleţit, însă operaţiunea a fost abandonată din cauza rafalelor puternice de vânt.
„Făcând analiza riscurilor, am ajuns la concluzia că cea mai bună soluţie pentru recuperarea victimei din Bucegi este inserţia a trei salvatori montani cu elicopterul în zona respectivă prin troliere, efectuarea punctelor necesare de amaraj, pregătirea victimei şi evacuarea aero.
Am solicitat oficial DSU alocarea unei resurse de zbor, lucru ce s-a întâmplat, având alocat un elicopter H 135 pentru perioada 20-27 ianuarie.
La începutul acestei săptămâni am avut o şedinţă tehnică în care am hotărât, împreună cu colegii de la formaţia locală Salvamont Buşteni, ca în cazul în care, din cauza condiţiilor meteo nu este posibilă intervenţia aero până la data de 27 ianuarie, să încercăm o intervenţie terestră”, precizează sursa citată.
În aceste condiţii, echipele s-au pregătit pentru a interveni terestru vineri, dar din nou acţiunea a fost anulată deoarece vântul bate pe munte cu peste 100 km/h şi transportă zăpada spre Abruptul Prahovean.
„Cum timp de două săptămâni elicopterul nu a putut efectua misiunea, fiind puţin probabil să reuşească din cauza condiţiilor meteo (vânt şi/sau vizibilitate scăzută), în viitorul apropiat, am decis să intervenim tot terestru în zilele următoare, atunci când vremea va permite”, se mai arată în postarea Salvamont Prahova.
O alpinistă cu experiență a murit acum peste două săptămâni în Munţii Bucegi, în timp ce încerca să parcurgă, singură, traseul Albişoara Gemenelor.