Greva angajaților STB s-a încheiat. Aproape 1.300 de autobuze, troleibuze și tramvaie au ieșit marți pe trasee în București – VIDEO
Salariații Societății de Transport București au decis suspendarea grevei după cinci zile, autobuzele, troleibuzele și tramvaiele au ieșit marți dimineață pe traseele din Capitală, au transmis sindicatul și conducerea STB.
“Având în vedere că astăzi 25.01.2022 este zi normală de lucru și impactul asupra cetățenilor este unul foarte mare, că în ziua de 24.01.2022 ora 20:00 am avut o discuție cu membrii Consiliului de Administrație care au promis că analizează doleanțele salariaților în perioada următoare, că astăzi 25.01.2022 vom avea o discuție la Palatul Parlamentului cu o delegație parlamentară care să analizeze problemele la nivelul STB SA, s-a discutat la nivelul fiecărui depou și autobază, celelalte entități, iar salariații au decis suspendarea acțiunii de protest și reluarea lucrului”, se spune într-un comunicat al sindicatului.
UPDATE 12.22 Societatea de Transport Bucureşti (STB) a primit luni şi în prima parte a zilei de marţi aproape 300 de solicitări de angajare pentru postul de şofer de autobuz, în urma anunţului postat de companie pe site cu o zi în urmă, în cea de a cincea zi a grevei.
UPDATE 08.49 Nicușor Dan: ”Discuțiile vor continua pentru ca lucrurile de la STB să se îmbunătățească în limitele posibilului, în funcție de bugetele disponibile. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în rezolvarea crizei și regret că bucureștenii au fost privați timp de 5 zile de serviciul de transport public la suprafață.”
Peste 90% dintre autobuze, troleibuze și tramvaie au ieșit pe trasee
Marți dimineață societatea de transport a transmis că, la ora 7:00, peste 90% din parcul de vehicule programat a ieșit în traseu, conform graficului de transport.
”După cinci zile de protest ilegal care a paralizat Capitala și a provocat daune financiare masive Societății de Transport București, angajații au înțeles că nu pot ignora legea și obligațiile pe care le au față de cetățenii din zona metropolitană București Ilfov.
Manipularea liderilor de sindicat, a căror revendicări nu aveau nimic de-a face cu îmbunătățirea condițiilor de muncă, servind doar propriilor interese, a încetat în această dimineață. Angajații noștri au înteles că trebuie să respecte legea și cetățeanul”, se spune în comunicatul STB.
Potrivit datelor furnizate Agerpres de directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, marţi dimineaţa, la ora 6:00, erau pe traseu 1.287 de vehicule dintr-un total programat de 1.394.
Astfel, în Capitală circulau 246 de tramvaie, dintr-un total programat de 259, respectiv 161 de troleibuze din 166 vehicule, în timp ce numărul autobuzelor era de 880 din 969 programate pentru ora menţionată.
Viceprimarul Stelian Bujduveanu a postat marți dimineață imagini cu mijloacele STB ieșind pe trasee:
Cinci zile de grevă, negocieri eșuate și amenințări
Anunțul de marți dimineață vine după ce liderul sindical Vasile Petrariu, declarase în urma negocierilor de luni seară că este nemulțumit de modul în care s-au desfășurat acestea.
Petrariu afirmase că angajații STB vor decide dacă vor continua sau nu greva.
Amintim că luni dimineață au ieșit pe trasee o cincime dintre mijloacele de transport, dar pe parcursul zilei proporția a crescut la peste o treime din numărul total de autobuze, troleibuze și tramvaie.
Prefectura București a transmis luni seară că forțele de ordine vor interveni ferm împotriva oricăror acțiuni de intimidare a șoferilor și vatmanilor STB care vor să reia lucrul.
Directorul STB, Adrian Criț, a spus luni dimineață că șoferii și vatmanii au primit notificări în care le sunt reamintite îndatoririle lor, la Parchet au fost depuse plângeri penale și s-a dat anunț pentru angajarea de șoferi de autobuz.
Criţ a spus și că a sunat personal la numărul de urgență 112 pentru a sesiza zădărnicirea combaterii bolilor prin mitingul angajaţilor din depouri.