Grecia, paralizată de căderi masive de zăpadă VIDEO & FOTOGALERIE
O pătură groasă de zăpadă s-a aşternut luni peste Grecia, de la Acropola din Atena până la insulele din sud, perturbând transporturile şi vaccinările împotriva Covid-19 şi ducând la închiderea şcolilor.
Serviciile feroviare şi de transport cu autobuzul din capitală au fost suspendate, iar şoferii care s-au aventurat pe şosele au rămas blocaţi, relatează Agerpres.
Foto: Nick Paleologos / AFP / Profimedia
Foto: Louisa GOULIAMAKI / AFP / Profimedia
„Suntem aici de trei ore”, a declarat Theodoris Petrou, care a rămas blocat cu maşina pe drum. „La început nu era zăpadă, erau doar vreo 2 cm pe drum, dar odată cu trecerea timpului e din ce în ce mai rău”, a spus el.
Foto: Aris Messinis / AFP / Profimedia
Foto: Aris Messinis / AFP / Profimedia
Centrele de vaccinare din regiunea Atenei şi de pe insula Evia din apropiere au fost închise, au anunţat autorităţile sanitare.
Numeroase şcoli au fost de asemenea închise, iar elevii au participat la cursuri online.
Foto: Aristidis Vafeiadakis / Zuma Press / Profimedia
Foto: Louisa GOULIAMAKI / AFP / Profimedia
Autorităţile au îndemnat populaţia să evite călătoriile neesenţiale până marţi seara.
Potrivit Serviciului de meteorologie din Grecia, valul de frig va fi persista cel mai probabil până miercuri.
Foto: Pierre Berthuel / Zuma Press / Profimedia