În pat cu dușmanul

„I’m not so sure he [is] certain what he’s going to do (…) My guess is he will move in. He has to do something. I think what you’re going to see is that Russia will be held accountable if it invades, and it depends on what it does (…) It’s one thing if it’s a minor incursion, and then we end up having to fight about what to do and not do, et cetera, but if they actually do what they are capable of doing with the force they’ve massed on the border, it is going to be a disaster for Russia.”[1]

Joe Biden’s press conference, January 19

BREF

• Asked in Geneva by a reporter if he thought, like Biden, that an invasion was likely, Russian Foreign Minister Sergey Lavrov used some interesting language. „Unless the United States doesn’t go to bed with Ukraine, I don’t think so,” Lavrov said. (edition.cnn.com)

• The United States says the first shipment of military aid promised by President Joe Biden to Ukraine amid the standoff with Russia has arrived in Kyiv.

Washington has also endorsed a move by the Baltic states of Estonia, Latvia and Lithuania to send US-made weapons to Ukraine. Secretary of State Antony Blinken tweeted on Saturday to salute the three NATO nations and former Soviet republics „for their longstanding support to Ukraine”.

Late on Friday the US embassy in Kyiv tweeted photos of a consignment it said had just arrived from the US, with „close to 200,000 pounds of lethal aid, including ammunition for the front-line defenders of Ukraine”. (euronews.com)

• „Germany has not supported the export of lethal weapons in recent years,” German Chancellor Olaf Scholz told a news conference on Friday. (…)

„Hopefully we will get the approval from Germany,” Kristo Enn Vaga, adviser to the Estonian defense minister told WSJ. „Estonia has shown that we want to help Ukraine in practical terms in any way we can” German government officials have said they oppose sending weapons to Ukraine as they fear that such deliveries could push tensions higher and make negotiations more difficult. (dw.com)

• Six Russian landing ships capable of carrying main battle tanks, troops and other military vehicles travelled through the Channel in route to the Mediterranean last week in a deployment that could bolster an amphibious landing on Ukraine’s southern coast if Vladimir Putin orders an attack. Ukraine’s military intelligence has claimed that Russia is hiring mercenaries and supplying its proxy forces in the Donetsk and Luhansk regions with fuel, tanks and self-propelled artillery in preparation for a potential upsurge in fighting.

And a large military force, including Iskander short-range ballistic missiles, elite spetsnaz troops and anti-aircraft batteries, has arrived in Belarus from Russia’s eastern military district, an extraordinary deployment that western officials and analysts say could enable Moscow to threaten Kyiv, Ukraine’s capital.

The new deployments have worried US officials. „What concerns us is the total picture,” said a senior state department official in a briefing last week. (theguardian.com)

• Russia says it has no plans to attack Ukraine: and armed forces chief Valery Gerasimov even denounced reports of an impending invasion as a lie. (…)

The US says Russia has offered no explanation for the troops posted close to Ukraine – and Russian troops and tanks have headed to Belarus for exercises.

Russia’s deputy foreign minister compared the current situation to the 1962 Cuban missile crisis, when the US and Soviet Union came close to nuclear conflict.

Western intelligence suggests a Russian incursion or invasion could happen sometime in early 2022. (bbc.com)

• Even though NATO agreed at a summit in Bucharest in 2008 that Ukraine would one day become a NATO member, the alliance is not bound by its founding treaty to defend Ukraine.

U.S. President Joe Biden has ruled out sending U.S. troops to Ukraine to fight Russian soldiers.

NATO Secretary-General Jens Stoltenberg said on Nov. 30: „It is important to distinguish between NATO allies and partner Ukraine … Ukraine is a partner, a highly valued partner.” (reuters.com)

Astăzi un amic m-a întrebat, sărind de la una la alta: „Ce crezi, va fi război? Atacă rușii Ucraina?” Din ton am ghicit o oarecare umbră de îngrijorare la amicul meu, nu doar dorința de a face puțină conversație pe unul din subiectele zilei.

Am ridicat instinctiv din umeri în primă instanță, apoi i-am răspuns așa cum le-a răspuns și Joe Biden ziariștilor acum câteva zile: „Păi, la câte trupe a adus la granițele Ucrainei, unele de pe partea cealaltă a globului, tocmai din Siberia, trebuie să facă ceva! Cum o să le explice alor lui un ordin de retragere fără să atingă măcar un obiectiv militar important?”

Știu că în privința trupelor masate la frontierele estice, respectiv nord și sud – estice ale Ucrainei rușii au formal tot felul de argumente, atunci când se obosesc să le invoce: (i) nu am amenințat niciodată poporul ucrainean (Lavrov); (ii) informațiile privind masarea de forțe militare ruse la granița cu Ucraina sunt false (Gherasimov); (iii) exercițiile militare anuale planificate cu Belarus etc..

Totuși, așa cum o arată informațiile din teren, care pot fi obținute astăzi pe nenumărate căi, altele decât cele ale spionajului militar și deci pot fi făcute publice imediat, sunt nu mai puțin de șapte puncte de concentrare masivă de forțe militare în apropierea graniței dintre Federația Rusă și Ucraina[2], dacă nu punem la socoteală și trupele dislocate din Siberia pentru exerciții militare comune cu Belarus, care urmează să înceapă în câteva zile[3].

Ca să mă întorc la discuția cu amicul meu – dincolo de logica acelui „trebuie să facă ceva, o mișcare” -, un răspuns mai complet la întrebarea dacă va fi război în Ucraina ar trebui să răspundă la minim trei întrebări, în caz că răspunsul ar fi afirmativ: (a) când ar demara operațiunile; (b) care ar fi pretextul și (c) ce s-ar urmări din punct de vedere militar, politic și diplomatic odată declanșate operațiunile militare?

La prima întrebare, răspunsul nu este foarte complicat: cel mai probabil în prima jumătate a lunii februarie. De ce? Pentru că se va fi încheiat faza logistică de conturare a dispozitivului de atac, pentru că vor începe manevrele militare comune cu Belarus, pentru că din 4 și până în 20 februarie se vor derula Jocurile Olimpice de Iarnă la Beijing și, în fine, pentru că, din punct de vedere diplomatic se va putea pretinde că Moscova a așteptat destul un răspuns favorabil al Occidentului privind acordarea de garanții scrise că se va reveni – în relația cu NATO – la situația anterioară anului 1997, dar acestea nu au fost oferite.

În ce privește pretextul, aici trebuie să pornim de la pretențiile formulate de diplomația rusă: NATO a devenit agresiv la adresa Federației Ruse, „alimentează cu arme Ucraina”, ceea ce reprezintă o „amenințare directă la adresa etnicilor ruși” din Donbas și Crimeea („genocid”), dar și la adresa securității naționale a Federației Ruse.

Amenințarea „crescândă a naționalismului ucrainean agresiv” nu poate rămâne fără „un răspuns pe măsură” din partea Federației Ruse. Această retorică este una bine cunoscută.

Recent au început să curgă știrile despre faptul că Țările Baltice vând armament american Ucrainei, cu autorizația Statelor Unite[4], că Marea Britanie a furnizat armament antitanc Ucrainei[5] și că doar Germania și-a „păstrat capul pe umeri”, refuzând să autorizeze aceleași state baltice să furnizeze Ucrainei echipamente militar de origine germană[6], atenționând că astfel riscul de război nu poate decât să crească.

Mai rămâne doar un mic amănunt: „cineva” să organizeze un „atac surpriză” pe o scară semnificativă împotriva forțelor militare ruse (Crimeea sau/și Transnistria) sau a paramilitarilor ruși (Donbas) și motivul formal pentru ca armata rusă să treacă granița în Ucraina va fi exact cel căutat.

Pentru ca motivul invaziei să nu ajungă să fie invocat, ar trebuie ca planul diplomatic să fie mai productiv. Deocamdată nu este cazul. Discuțiile Lavrov – Blinken de la Geneva s-au încheiat fără vreun progres, iar Emmanuel Macron se va întâlni abia marți, 25 ianuarie, cu Olaf Scholz, încercând, printre altele să se pună de acord cu tentativa de dialog diplomatic dintre Uniune și Federația Rusă privind detensionarea situației din Ucraina; doar că nu știm în ce măsură Moscova este interesată de propunerile Bruxellesului.

Moscova are cu siguranță și un scenariu politic, potențat de masiva concentrare militară de la frontiere, și anume o schimbare de regim, care ar readuce Ucraina sub controlul Federației Ruse fără a mai fi nevoie de o invazie militară.

Este o perspectivă despre care presa a început să scrie de câteva zile, după ce ministerul britanic de externe, citat de BBC[7], a avansat numele politicianului pro-rus Evgheni Muraev ca fiind personajul ce ar putea prelua președinția Ucrainei.

Doar că un scenariu politic nu poate fi luat în calcul, în opinia mea, decât combinat cu scenariul militar, întrucât este foarte puțin probabil să asistăm la o lovitură de stat care să aducă la Kiev în câteva zile schimbarea de regim dorită de Moscova.

Prin urmare, dacă diplomația și politica subversivă nu dau „rezultate” și nu putem anticipa o schimbare în următoarele una – două săptămâni, atunci trebuie să fim realiști și să ne gândim că vor vorbi armele.

De altfel, atât Federația Rusă[8], cât și Statele Unite[9] au început să evacueze personalul diplomatic ce nu este absolut necesar și familiile diplomaților, precum și anumite documente de la ambasadele din Kiev.

Așadar, avem momentul, avem pretextul, mai rămâne să evaluăm care este scenariul militar pe care îl vor atins planificatorii de la Kremlin. Sunt, în viziunea mea, două posibilități: (i) atacul pentru a ocupa în întregime teritoriul Ucrainei și (ii) o ofensivă care să taie Ucraina în două, divizând-o de-a lungul Niprului (o frontieră naturală care militar poate fi apărată) și incluzând, cel puțin într-o primă fază, capitala Kiev.

Prima variantă, să-i spunem maximală, este mai mult decât Federația Rusă ar putea să-și permită fără a recurge la armament de distrugere în masă (nu vorbesc aici neapărat de arma nucleară, ci de alte tipuri de armament cum este cazul armamentului chimic, de exemplu) și a cărui utilizare (pe continent european) ar putea motiva NATO să treacă la acțiune militară directă, intervenind în Ucraina, Belarus etc..

A doua variantă este posibilă, cu condiția ca rezistența întâmpinată până la Nipru din partea armatei ucrainene și a populației să nu fie mai serioasă decât cea pe care planificatorii ruși au luat-o deja în considerare.

Ocuparea teritoriului de la est de Nipru ar putea fi gestionată militar de ruși, fără ca NATO să poată identifica un motiv de intervenție în Ucraina; cel mult va permite alianței să-și consolideze și mai mult prezența pe flancul estic al Europei.

Sursa: theguardian.com

Dacă privim cu atenție harta de mai sus, observăm că un „stat” – să-i zice Ucraina de Est -, care ar putea avea capitala la Harkov (al doilea oraș al Ucrainei, cu circa 1,5 milioane de locuitori) ar fi pentru Moscova o realizare militaro-politică absolut suficientă să le hrănească lui Putin, camarilei sale, dar și rușilor înșiși orgoliul că Rusia mai este încă o mare putere ce se poate impune în fața oricui, a Occidentului în primul rând.

O ofensivă militară rusă care să securizeze întreg teritoriul aflat la est de Nipru și mai ales capitala Kiev nu va fi un obiectiv foarte ușor de atins; pe de altă parte nu se poate vorbi de crearea unui „stat” la est de Nipru fără ca, cel puțin într-o primă fază, armata rusă să nu ocupe și actuala capitală a Ucrainei, pentru a-și asigura o poziție de negociere cât mai favorabilă.

Fără a intra acum în toate detaliile care ar presupune o analiză a fezabilității unui astfel de obiectiv militar, pentru că ea depinde de multe variabile ce ar trebui aduse în discuție și ar depăși cu mult scopul unui articol de presă, trebuie totuși să observăm că scenariul se potrivește mult mai bine cu poziționarea actuală a tuturor forțelor implicate în criza ucraineană.

Ce ar putea urma după? Ocuparea estului Ucrainei, până la Nipru, ar pune Occidentul în fața unui fapt împlinit: Ucraina este divizată în două zone; în est, rapid, Rusia va sprijini cu instrumentele cunoscute o auto-declarare a unui stat, în vest naționaliștii ucraineni vor pretinde sprijin pentru a-și reface unitatea patriei, doar că nimeni din Occident nu va fi dispus să îl acorde, în ipoteza că Moscova se va mulțumi cu teritoriul obținut și cu transformarea sa într-un al doilea Belarus.

La acel moment diplomația va avea pe masă noi teme de negociere: Rusia va cere – și va și obține de la aliații săi – recunoașterea noului stat și va amenința că nu poate accepta o Ucraină de Vest și o Moldovă altfel decât neutre, păstrându-și astfel temeiuri pentru a provoca și alte destabilizări în viitor; Occidentul va încerca să tatoneze voința reală a Moscovei în noile condiții, urmând ca, în funcție de asigurările primite, să poată angaja eforturi de pacificare a zonei a acesteia cu Vestul.

Poate fi acceptabilă ideea unei Ucraine divizate? aceasta este întrebarea. Mă tem că scenariul este mai mult decât probabil. Cred că și Kievul este deplin conștient că se poate ajunge la divizarea țării și încearcă și va continua să încerce să împiedice desfășurarea sa, pentru că divizarea poate fi subiectul unui nou aranjament între Rusia și Occident, dincolo de retorica diplomatică aferentă și peste capul ucrainenilor.

Dacă Rusia ocupă estul Ucrainei, vom asista la evoluții complexe; ar trebui, astfel, să ne așteptăm ca:

(i) ocupația să provoace valuri de refugiați, din care o parte importantă vor alege să treacă Niprul spre vestul Ucrainei și chiar mai departe, cerând azil în statele europene ce au graniță cu Ucraina;

(ii) la Kiev să fie instalat un guvern marionetă care, în timp ce se caută consolidarea unei noi entități statele în est, să pretindă că reprezintă „voința întregii Ucraine”, să denunțe asocierea la NATO și parteneriatul cu Uniunea Europeană;

(iii) o parte a guvernului Ucrainei să se refugieze în vestul țării, de unde să denunțe agresiunea rusă și proclame obiectivul reîntregirii statale și să solicite asistența Occidentului pentru aceste obiective.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro