Irlanda renunță la majoritatea restricțiilor anti-COVID
Irlanda renunță, începând de sâmbătă, la majoritatea restricțiilor anti-COVID, după ce incidența cazurilor a scăzut la nivel național, a anunțat premierul Michael Martin, citat de AFP.
Premierul irlandez spune că, potrivit unui raport recent, rata de infectare este în scădere, iar toţi indicatorii „se îndreaptă în direcţia bună”.
- „Am depăşit furtuna (variantei) Omicron. Nu se mai justifică să menţinem majoritatea restricţiilor actuale”, le-a transmis Michael Martin irlandezilor.
Astfel, de sâmbătă, barurile şi restaurantele nu vor mai fi obligate să se închidă la miezul nopţii şi nu va mai fi necesar certificatul de vaccinare, regula fiind valabilă și pentru alte locuri de distracţie.
Restricţiile privind vizitele la domiciliu – limitate până acum la grupuri de maximum patru familii – vor fi ridicate, iar angajaţii vor putea începe de luni „o revenire treptată la locul de muncă, fizic”.
Cu toate acestea, nu vor fi aduse modificări măsurilor în vigoare privind călătoriile internaţionale, a avertizat premierul, iar purtarea măştii va rămâne obligatorie în mijloacele de transport şi în magazine cel puţin până la 28 februarie, dată la care aceste măsuri vor fi revizuite.
- „Nu ştiu dacă am mai aşteptat vreodată cu atâta nerăbdare un eveniment ca pe acesta. Oamenii sunt fiinţe sociale, iar noi irlandezii suntem chiar mai mult decât majoritatea oamenilor!”, a spus Michael Martin.
El a avertizat că aceste măsuri vor duce probabil la o creştere temporară a infecţiilor pe termen scurt, dar impactul acestei creşteri va fi limitat de gradul de vaccinare în rândul populaţiei.
Irlanda – țară cu o populaţie de 5 milioane de locuitori, în care aproape 90% dintre cei de peste 12 ani sunt complet vaccinaţi – a raportat vineri 6.597 de cazuri de COVID-19.