Sari direct la conținut

Blinken, după negocierile cu Rusia: Suntem gata de un summit la nivel de președinți, dacă va fi util / Asistență militară suplimentară oferită Ucrainei

HotNews.ro
Antony Blinken, Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia
Antony Blinken, Foto: Brendan Smialowski / AFP / Profimedia

Șeful diplomației americane Antony Blinken a declarat, la finalul negocierilor cu omologul rus Serghei Lavrov, că este exclusă schimbarea politicii ușilor deschise asumată de NATO. El a mai spus că, dacă se va dovedi util, Washingtonul este gata pentru un summit între președinții Joe Biden și Vladimir Putin.

”Este important că fim clari în legătură cu lucrurile pe care Nu le vom face, iar unul dintre acestea constă în faptul că nu vom reveni asupra principiilor fundamentale cum ar fi politica ușilor deschise”, a declarat Blinken, citat de Reuters.

Secretarul de stat american a precizat că, dacă se va dovedi util, partea americană este gata pentru un summit la nivel de președinți.

În același timp, Blinken a amintit că art 5 al Tratatului care presupune solidaritatea statelor NATO în cazul în care unul dintre membrii alianței este atacat vizează, evident, doar țările membre nu și Ucraina.

El a adăugat însă că, în săptămânile următoare, este programată trimiterea de asistență militară suplimentară în Ucraina.

Știre în curs de actualizare

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro