Sari direct la conținut

A murit baronul Jacob Rothschild, finanțist și om politic britanic

HotNews.ro
Jacob Rothschild, Foto: BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia
Jacob Rothschild, Foto: BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia

Jacob Rothschild, finanțist, politician și filantrop britanic, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunțat luni familia sa, potrivit AFP.

Fiu al baronului Victor Rothschild și membru al ramurii britanice a familiei Rothschild, acesta și-a început cariera în cadrul băncii familiei în 1963, înainte de a pleca pentru a prelua controlul și a prezida Rothschild Investment Trust (redenumit ulterior RIT Capital Partners) până în 2019.

De asemenea, a fondat J Rothschild Assurance Group, în prezent St James’s Place.

Într-o declarație de luni, familia sa l-a salutat ca fiind „un finanțist realizat, un campion al artelor și al culturii”, precum și „un susținător pasionat al cauzelor caritabile din Israel și al culturii evreiești” și „un ecologist entuziast”.

Născut în Berkshire (vestul Londrei) în 1936 și educat la școala de elită Eton School și la Universitatea Oxford, Jacob Rothschild a sprijinit o serie de instituții culturale, printre care National Gallery din Londra, și a fost model pentru mai mulți artiști, printre care pictorul britanic David Hockney.

A fost membru al Camerei Lorzilor, camera superioară a Parlamentului britanic, din 1991 până în 1999.

Jacob Rothschild are patru copii: Nathaniel Philip Rothschild, Hannah Rothschild, Emily Magda Rothschild și Beth Matilda Rothschild.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro