Sari direct la conținut

Presa britanică a aflat de încă o petrecere ținută acasă la Boris Johnson: Aceasta a avut loc în ajunul funeraliilor Prințului Philip, în plin lockdown

HotNews.ro
Boris Johnson, Foto: Aaron Chown / PA Images / Profimedia
Boris Johnson, Foto: Aaron Chown / PA Images / Profimedia

​Membri ai personalului angajat la biroul premierului britanic Boris Johnson de la 10 Downing Street au organizat o petrecere în plin lockdown şi în ajunul funeraliilor prinţului Philip, a informat joi cotidianul The Telegraph, notează AFP și Agerpres.

Consilieri şi funcţionari s-au adunat pentru a sărbători plecarea a doi membri ai echipei prim-ministrului, directorul de comunicaţii James Slack şi unul dintre fotografii personali ai lui Boris Johnson, a precizat jurnalul conservator.

Aceste noi dezvăluiri sunt publicate într-un moment în care premierul luptă pentru a se menţine în fruntea guvernului după ce a prezentat miercuri scuze în parlament pentru participarea sa la o petrecere în grădina de la Downing Street în plin lockdown în 2020.

Această nouă petrecere din Downing Street a avut loc, potrivit The Telegraph, în ajunul înmormântării soţului reginei Elisabeta a II-a, în timp ce ţara se afla într-o perioadă de doliu naţional.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro