Sari direct la conținut

Bolnavii infectați cu Covid-19 vor putea fi tratați în centre de evaluare ambulatorii. Serviciile medicale vor fi decontate de casele de asigurări de sănătate

HotNews.ro
Bolnavii infectați cu Covid-19 vor putea fi tratați în centre de evaluare ambulatorii. Serviciile medicale vor fi decontate de casele de asigurări de sănătate

Bolnavii infectați cu virusul SARS-Cov-2 se vor putea prezenta de acum încolo în centre de evaluare ambulatorie, pe baza confirmării infecției prin teste rapide antigen sau PCR, fără bilet de trimitere, pentru monitorizarea stării de sănătate și pentru a primi tratament antiviral gratuit, în regim de spitalizare de zi, a decis joi guvernul.

Serviciile medicale acordate în centrele de evaluare ambulatorie pentru persoanele infectate cu SARS-Cov-2 vor fi decontate de către casele de asigurări de sănătate.

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au stabilit modul de contractare și decontare a serviciilor medicale acordate în centrele de evaluare pentru pacienții cu COVID-19

În ședința de Guvern a fost aprobat proiectul de Hotărâre pentru completarea Capitolului XIV din Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022.

“Actul normativ permite operaționalizarea centrelor de evaluare ambulatorie după ce se vor încheia rapid contractele cu casele de asigurări de sănătate. E foarte important ca pacienţii să meargă în aceste centre când nu sunt într-o situaţie critică. Vom scade presiunea pe unitățile sanitare”, a declarat prof dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Hotărârea de Guvern aduce prevederi noi și pentru pacienții non-COVID-19.

Pentru asigurarea unui acces cât mai rapid al persoanelor asigurate la investigații medicale paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, s- a stabilit un termen de maxim 5 zile lucrătoare de la solicitare pentru realizarea investigației necesare monitorizării pacienţilor diagnosticaţi cu boli oncologice, diabet, afecţiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, precum și a celor diagnosticaţi cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro