Sari direct la conținut

Cine este ”Vulpea argintie” care negociază cu echipa lui Vladimir Putin, pe tema tensiunilor de la granița cu Ucraina

HotNews.ro
Wendy Sherman (sursa foto: Twitter, misiunea SUA la NATO), Foto: Hotnews
Wendy Sherman (sursa foto: Twitter, misiunea SUA la NATO), Foto: Hotnews

Wendy Sherman, unul dintre cei mai puternici diplomați ai lumii, este poreclită ”vulpea argintie” atât datorită părului ei alb ca zăpada, cât și stilului său abil de negociere, iar miercuri va participa la discuțiile cu Rusia ce se desfășoară la Bruxelles, după ce a fost și la masa tratativelor de la Geneva.

Sherman, adjunctul secretarului de stat al SUA (una dintre cele mai importante funcții din administrația americană) s-a întâlnit în această săptămână cu oficialii ruși pentru a discuta despre situația de la granița Ucrainei, miza fiind enormă, notează BBC, amintind că Vladimir Putin a comasat în jur de 100.000 de soldați de-a lungul frontierei cu fosta republică sovietică, generând temeri legate de o nouă invazie militară.

SUA speră să poată detensiona situația prin aceste discuții, iar Wendy Sherman este în elementul ei atunci când vine vorba despre negocieri dure.

Cunoscută la Washington pentru stilul ei ”înțepat”, diplomatul în vârstă de 72 de ani are o întreagă experiență în gestionarea unor subiecte dificile.

Acordul istoric cu Iranul

În mandatul președintelui Bill Clinton, Sherman a încercat să ajungă la un acord cu Coreea de Nord privind reducerea arsenalului nuclear. În 2011, a condus echipa americană de negociatori cu Iranul tot pe tema programului nuclear, în timpul mandatului lui Barack Obama. În cele din urmă, în 2015, Sherman a reușit să pună pe masă un acord istoric între Iran și marile puteri -SUA, Marea Britanie, Franța, China, Rusia și Germania, acord denunțat ulterior de președintele Donald Trump (În mai anul trecut, noua administrație Biden a început discuțiile privind revitalizarea acestui acord).

Acordul nuclear a fost încheiat în iulie 2015 la Viena între Iran și cinci puteri cu drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU, plus Germania. Acordul viza să împiedice Teheranul să dezvolte capacitățile necesare creării de arme atomice. Potrivit documentului, Teheranul a redus masiv procesele de îmbogățire a uraniului și a permis controale stricte ale inspectorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA). Sancțiunile economico-financiare impuse de Occident au fost anulate atunci, ca urmare a semnării acordului.

La acea vreme, Sherman vorbea despre faptul că a fi femeie nu reprezintă sub nicio un dezavantaj în camera negocierilor, chiar dacă republica islamică are reguli draconice privind interacțiunea dintre bărbați și femeie.

Când devine dură

„Când am stat față în față la negocierile cu iranienii reprezentam SUA și, poate ca femeie, pot spune unele lucruri fără ca acestea să pară prea dure. Iar atunci când chiar devin dură, asta are un mare efect fiindcă lumea nu se așteaptă la o astfel de ieșire”, povestea ea.

Sherman are tenul palid, părul tuns scurt și, în ciuda negocierilor epuizante, este mereu impecabilă, niciun fir de păr nu este nelalocul lui, spune un diplomat britanic care a lucrat cu ea în cadrul unor negocieri internaționale.

Tricouri cu Vuplea Argintie

Porecla de ”vulpe” i-au dat-o chiar iranienii, grație abordării sale viclene din timpul discuțiilor. Echipa americană a reacționat prompt. Colegii din Departamentul de Stat au început să poarte în timpul negocierilor tricouri inscripționate cu mesajul ”Vulpea argintie”.

Cu toții o privesc cu admirație și, uneori, chiar cu o vagă frică atunci când o văd la masa negocierilor internaționale. „Este foarte ageră, de temut”, povestește și James Jeffrey fost ambasador al SUA în Turcia.

De la asistență socială la politică

Începutul carierei sale nu a avut însă nimic de-a face cu diplomația. A studiat asistență socială la Universitatea Maryland. Apoi s-a implicat în activități de ajutorare a copiilor care aveau nevoie să fie dați în plasament.

În anii 80, frustrată din cauza eforturilor de a salva copii abuzați, s-a implicat în administrație pentru a schimba sistemul și a devenit directorul unei agenții privind drepturile și protecția copilului. Câțiva ani mai târziu, avea să devină prima femeie subsecretar de stat pe afaceri politice în cadrul administrației Clinton.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro