Vorbești engleza? Acestea sunt țările europene în care nu vei avea probleme de comunicare
Dacă te gândești să te muți în 2022 în altă țară de pe vechiul continent și vorbești engleza, ar fi bine să alegi una în care o mai vorbesc mulți. Învățarea limbii locale va trebui să fie prima prioritate, dar – după cum ne arată la Netflix „Emily in Paris” – s-ar putea să treacă ceva vreme, apreciază Euronews.travel.
Conform datelor de la Statista, cam 1,35 de miliarde de oameni din lume vorbesc engleza ca limbă maternă sau secundară. Pe locul al doilea vine un dialect chinez, cu 1,12 miliarde care vorbesc mandarina.
Nu e de mirare că britanicii sunt atunci groaznic de deficitari la limbi străine, sondajele descriindu-i drept „codașii” Europei. Un studiu din 2020 al Comisiei Europene a constatat că 62% dintre ei nu vorbesc și altă limbă, în timp ce 56% dintre europeni vorbesc cel puțin una.
Compania de educație globală Education First (EF) a întocmit English Proficiency English, descriind țările europene în care se vorbește cel mai mult (și cel mai puțin) engleza. Așa că mergi într-o țară în care – până vei învăța (greu) limba locală – vei putea comanda ușor cafeaua dorită.
Orășenii europeni sunt mai buni la engleză
EF a analizat datele de la două milioane de oameni din 35 de țări europene care au susținut teste de engleză și au dat fiecărei țări un punctaj mergând până la 800. S-a constatat se vobește bine engleza în cam toate orașele mari, iar capitalele depășesc mediile naționale. Afacerile și economia sunt motivele evidente și care nu mai necesită detalii.
Europa stă mai bine decât celelalte continente și și-a mărit constant avansul după 2011. Și asta în ciuda faptului că unele din cele mai mari economii, ca Franța, Germania și Italia, nu intră în Top 10.
Țările cu cei mai mulți vorbitori ai limbii engleze
Opt țări din Europa ocupă primele locuri, iar Croația vine pe 10. Țările nordice domină, Finlanda și Suedia sunt sus, iar Danemarca este pe locul al treilea.
Austria este pe locul al doilea, cu 641 de puncte din 800, așa că, deși germana este limba națională, și ca turist vei putea comanda în engleză bere fără probleme, chiar dacă nici în nemțește nu-ți va fi greu.
Austria este depășită doar de Țările de Jos, care au acumulat nivelul impresionant de 663. Între 91 și 93 la sută dintre olandezi pot purta o conversație în engleză.
Unul din motivele principale este că olandezii nu dublează la televizor. Toate filmele în engleză sunt redate în formatul original, cu subtitluri în olandeză. Copiii cresc ascultând limba engeză, ceea ce-i ajută s-o învețe la școală.
Unde se vorbește cel mai puțin engleza în Europa?
Nu vrem să denumim și să blamăm o țară doar pentru că locuitorii ei se mulțumesc cu limba lor și nu-și bat capul să învețe engleza. Dar, dacă vorbești doar engleza, e bine să iei niște lecții înainte să te muți în Italia. Țara vine pe ultimul loc în Europa, cu 535 de puncte din 800.
Dar când limba ta este atât de frumoasă ca italiana, de ce ai mai vrea să vorbești și engleza?