Radu Mihaiu: În sfârșit, Biroul Electoral Sector 2 constată cazuri de fraudă și sesizează organele de urmărire penală
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, spune că „în sfârșit” Biroul Electoral de Sector (BES) constată cazuri de fraudă la vot la o secție de votare şi sesizează organele de urmărire penală. Radu Mihaiu – al cărui contracandidat de la PSD-PNL, Rareș Hopincă, și-a proclamat victoria în alegeri – a solicitat BES să renumere voturile din 36 de voturi, pentru posibile fraude, fiindu-i aprobată solicitarea pentru doar două secții.
„În sfârșit BES constată cazuri de fraudă și sesizează organele de urmărire penală. Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare și anchete. La secția 248, după 4 zile de stat la porțile Biroului Electoral de Sector, au apărut voturi în plus. Coincidență sau nu, e fix cazul cu care se lăuda PSD că a mai găsit în ea 39 de voturi în plus pentru domnul Hopincă”, a scris Radu Mihaiu, luni, pe Facebook.
El a postat și un document atribuit Biroului Electoral Sector 2, care spune că „apreciază că se impune sesizarea organelor de urmărire penală” în cazul Secției 248, unde au fost menționate 9 buletine de vot în plus.
„De 24h se așteaptă renumărarea a 2 secții. Ieri BES a aprobat renumărarea voturilor pentru doar douăă secții din cele 36 semnalate de primarul Radu Mihaiu: secțiile 195 și 265. Toate celelalte cereri de renumărare au fost respinse! Însă, din păcate, renumărarea celor 2 secţii nu a avut loc încă. Asta deși reprezentanții partidului au venit și au stat ore în șir în caniculă la poarta BES S2. Este o mică parte comparativ cu numărul mare de secții care ridică mari semne de întrebare”, arată și USR, reamintind că, deși în toată țara s-au renumărat voturile, la S2 a fost renumărată până acum doar o singură secție, de unde Radu Mihaiu a obținut aproape 300 de voturi în plus.
Amintim că alegerile din sectoarele 1 și 2 au fost marcate de dispute între primarii în funcție, Clotilde Armand și Radu Mihaiu, candidați USR pentru un nou mandat, și cei ai PNL-PSD, primii acuzând nereguli grave în procesul de numărare a voturilor. Atât candidatul PSD de la Sectorul 1, George Tuță, cât și candidatul PSD-PNL de la Sectorul 2, Rareș Hopincă, și-au proclamat victoria în alegeri, la o diferență de câteva sute de voturi. Și Clotilde Armand, și Radu Mihaiu au anunțat că au făcut plângeri penale pentru fraude la vot.