România, sub cod galben și portocaliu de caniculă. Val de căldură și nopți tropicale, anunță ANM. Cum va fi vremea în București
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic pentru azi pentru jumătatea de sud a țării. Mâine însă, întreaga țară e cuprinsă de un val de caniculă, fiind emise avertizări cod portocaliu pentru București și 16 judeje din sud și vest.
Azi, 18 iunie, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat. În Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă.
Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.â
Mâine, 19 iunie, cod galben și portocaliu
Mâine însă, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a
Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea continentală, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă.
Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperaturăumezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități. Local, noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în
sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
În zilele viitoare valul de căldură va persista în cea mai mare parte a țării, iar disconfortul termic se va
menține accentuat, mai transmite ANM.
Caniculă în București
În București, azi, 18 iunie, vremea se va menține călduroasă, caniculară după-amiaza, cu disconfort termic ridicat în orele amiezii când indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 33…35 de grade, iar cea minimă de 17…20 de grade.
Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre seară, când vor fi condiții pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.
Mâine, 19 iunie, vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat și un indice temperatură umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 17…21 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.