Sari direct la conținut

Kazahstan: Autoritățile au alungat manifestanții din piața principală din Almaty (agenții)

HotNews.ro
Proteste Kazahstan, Foto: Valeri Sharifulin / TASS / Profimedia Images
Proteste Kazahstan, Foto: Valeri Sharifulin / TASS / Profimedia Images

Forțele de securitate din Kazahstan au alungat joi protestatarii din principala piață publică din Almaty, capitala economică a țării, lovită de revolte, au informat mai multe agenții de presă ruse, citate de AFP.

Niciun protestatar nu a fost prezent joi seară în Piața republicii, unul dintre principalele locuri ale revoltei, au raportat Tass și Ria Novosti, susținând, de asemenea, că autoritățile au recăpătat controlul asupra primăriei și a reședinței prezidențiale din Almaty, incendiate și ocupate cu o zi înainte de către protestatari.

Zeci de morți în rândul protestatarilor și forțelor de ordine s-au înregistrat joi în Kazahstan unde continuă protestele. Rusia a trimis joi parașutiști pentru a înăbuși o revoltă întinsă la nivelul întregii țări, autoritățile spunând că zeci de protestatari au fost ”lichidați” în principalul oraș al țării, Almatî. Aproape 20 de membri ai forțelor de securitate au murit, inclusiv doi care au fost decapitați. Peste 1.000 de persoane au fost rănite, iar 2.000 au fost arestate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro