Sari direct la conținut

Noaptea de Sânziene. Ce trebuie să faci ca să învingi spiritele rele. Ce este Drăgaica și de ce așa de mult mister?

HotNews.ro
Noaptea de Sânziene. Ce trebuie să faci ca să învingi spiritele rele. Ce este Drăgaica și de ce așa de mult mister?
Cununa de Sanziene (foto Shutterstock)

Pe vremuri se credea că doar în noaptea de Sânziene (23-24 iunie) unele plante au proprietăți excepționale dacă sunt culese atunci, printr-un ritual respectat cu sfințenie. Puține nopți din an sunt așa de încărcate de mister și superstiții. Ce trebuia să faci, ca să-ți meargă bine în a doua jumătate din an? De ce se făcea zgomot puternic și se ardeau substanțe cu mirosuri tari?

Sânzienele și Drăgaica – zeițele din preajma solstițiului

Sânziana este în panteonul românesc o zeiță agrară protectoare a lanurilor înspicate de grâu și a femeilor măritate, identificată cu Diana și Iuno de la romani și cu Artemis și Hera de la greci. În trecut sărbătoarea era numită și „Sânzenie” sau „Sânzâene”.

Se credea că în nopțile din preajma sărbătorii de sânziene se produce o liniște deplină în natură și că animalele fac sfat și capătă darul vorbirii.

„Ca zeiță la vârsta fecundității și maternității apare cu numele de Drăgaică în Muntenia, Dobrogea, sudul și centrul Moldovei și cu numele de Sânziană în restul regiunilor. Se naște la 9 martie, la moartea Babei Dochia, crește miraculos până la Sânziene (24 iunie), când înflorește planta ce-i poartă numele (sânziana sau drăgaica). În ziua solstițiului de vară cântă și dansează împreună cu alaiul său nupțial format din zâne fecioare și fete frumoase, umblă peste câmpuri și păduri, plutește prin aer”, scrie Ion Ghinoiu.

„Fetele care vor să știe dacă vor avea noroc iau în presara Sânzienelor o floare galbenă, numită sânziană, și împletesc din ea cunună, și apoi o aruncă pe casă; a doua zi dimineață se uită la acele cununi și află, dacă are fata noroc la oi – păr de oaie; dacă are noroc la vite cornute – păr de vită; iară aceea care nu are noroc defel, află pe cunună păr de mâță sau câne”, scria Artur Gorovei la 1915, despre o superstiție din Bucovina.

Cum definește Sânzienele, August Scriban în al său „Dicționarul limbii românești” (1939) Sursa Dexonline

  • „sînziană f., pl. ene (lat. sanctus Joannes, sfîntu Ion, adică ziua nașterii lui, la 24 Iuniu. Întîĭ s’a zis „sînt Joane”, apoi „sînjuene, m. sing., apoi sînziene, f. pl., apoĭ sînziana). O zînă numită și Cosînzeana. Cea maĭ frumoasă fată țărancă aleasă la Sînziene. Pl. Numele popular al zilei nașterii sfîntului Ion Botezătoru (24 Iuniu), numită Drăgaica. În Muntenia. și Moldova de sud. Zilele din ainte și de după 24 Iuniu, considerate ca epoca florilor. O plantă rubiacee (galium verum) cu florĭ galbene aurii care se poartă la 24 Iuniu și care se numește drăgaică în Muntenia.

Drăgaica/Sânzienele reprezintă o sărbătoare importantă în civilizația românească și în altele europene, fiind plasată în ziua în care biserica ortodoxă, dar și cea catolică, prăznuiesc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Iată ce scrie Narcisa Știucă despre denumirile Drăgaica și Sânziene:

„Cea dintâi denumire înscrie sărbătoarea în rândul celor cu aureolă erotică (Dragobetele, Drăgoșițele), subliniind astfel valențele pe care le poartă în Valahia, Oltenia și sudul Moldovei. Cea de-a doua este rezultatul unei transformări fonetice a numelui Sfântului Ioan (Sântion, Sânzion), deci este mai evident atașată de calendarul religios. Desigur, este de notat și interpretarea etimologia Sânziana/Sânziene din Sancta Diana, dar, în opinia noastră, deși este cu totul fascinantă, rămâne fără acoperire mitologică, istorică și geografică”. (Narcisa Știucă – în cartea „Spirala sărbătorilor – Rosturi, tâlcuri și deslușiri”).

Despre florile de sânziană, unele albe, altele galbene, se credea că aduc noroc și prosperitate.

„La Drăgaică, femeile se tăvălesc prin rouă. Se stropește cu apă hora fetelor, pentru ca Dumnezeu să dea ploaie, se fac scalde din infuzii de plante despre care se crede că aduc fetelor sănătate, vioiciune, dar și farmec, atracție). Acestora li se adaugă culegerea rituală a plantelor numai de către persoane inițiate, exorcizarea spiritelor malefice, stimularea forțelor vitale și a celor fecundatoare”, scrie Narcisa Știucă.

Tradiții și obiceiuri de Sânziene

  • Tradiții de Sânziene redate de Gh F Ciaușanu, într-o carte de acum 110 ani (am folosit grafia de atunci „Sânzâene”).
  • Românii cred că numai în noaptea de Sânzâene ariciul aduce la cuibul său iarba fiarelor (iarba miraculoasă despre care se crede că deschide orice lacăt sau încuietoare, numai cu o singură atingere cu ea).
  • În noaptea de Sânzâene se culeg cele mai multe și cele mai bune buruieni pentru a se da fetelor sterpe, ca să aibă copii.
  • În credința populară românească se spune că Sânzienele vizitează pământenii o dată pe an, tocmai în noaptea cea mai scurtă a anului, în noaptea ce e cunoscută ca fiind plină de magie – Noaptea de Sânziene.
  • La români se fac cununi de sulfină galbenă și se pun la ferestre, sau afară la poartă, ori se aruncă pe casă: fiecare cunună poartă numele unui membru din casă și care cunună cade de pe acoperiș, acel căruia îi este menită va muri în același an.
  • Foile de nuc culese la Sânzâene apără casa de trăsnet. Se mai crede că vrăjitorii n-au decât o singură zi pe an, și în acestă zi o oră singură în care pot să-și culeagă buruienile lor. Această zi este ajunul Sânzâenelor.

Plante cu puteri ce dispar după magica noapte

Este excepțional momentul întâlnirii nopții cu ziua, moment în care natura își manifestă din plin forțele și plantele ating maximul creșterii lor și a virtuților tămăduitoare. Se credea că o mulțime de flori și buruieni de leac au super-puteri dacă sunt culese în noaptea de Sânziene: cicoarea, sânzienele, spânzul, feriga, iarba-fiarelor, iarba sfântului Ioan. Interesant este că spânzul este o plantă toxică pentru om, dacă nu este dozată riguros, dar surse medievale arată că era folosit în Occident, în cantități foarte mici.

Oamenii se încingeau cu tulpini de cicoare, pentru a nu avea dureri de șale în timpul secerișului. Fetele își spălau părul cu o plantă numită „iarbă mare”, pentru a fi plăcute de feciori și tot fetele se scăldau în ape curgătoare, dar în locuri ascunse și se tăvăleau în noaptea magică prin pajiștile pline de rouă (pentru a fi frumoase și iubite de-a lungul anului).

În literatură se vorbește despre un „recoltat magic” din noaptea de Sânziene pentru iarba-fiarelor și pentru ferigă. Se credea că feriga poartă noroc, în timp ce iarba-fiarelor era plasată la granița dintre magia albă și cea neagră.

În unele regiuni fetele erau îmbrăcate în mireasă și purtau cununi din flori de sânziană și se credea că Sânziana vindecă mai ales bolile copiilor și apără holdele de grindină, furtuni și vijelie. Există și o parte malefică însă: când i se nesocotește ziua stârnește vijelii, îmbolnăvește oamenii, aduce grindina peste culturi și ia mirosul florilor.

Focuri în livezi, victorie contra întunericului

Cununa de Sânziene, uneori împletită și din spice de grâu, era purtată de o fecioară în ceremonialul care era numit Dansul Drăgaicei și simboliza zeița agrară. Cununa era agățată în locuri importante precum fereastra sau stâlpul porții si semnificația era să apere oamenii și animalele de ”stihiile” naturii. Cununa era uneori aruncată pe acoperișul casei sau șurii.

În trecut fetele își puneau sub cap cununile de Sânziene pentru că le prevesteau măritișul în vis, întocmai ca busuiocul de la Bobotează. Se mai credea și că florile de drăgaică puse la pălărie sau prinse în cosițe aduceau, aduceau o soție, un soț drăgăstos și frumos.

În Transilvania se sfințeau holdele printr-o procesiune similară cu cea de la Rusalii și se aprindeau focuri în ajunul sărbătorii, iar tinerii săreau peste ele, pentru a le purta noroc. Plantele tămăduitoare erau sfințite în biserică. În câteva așezări din sudul Ardealului se țineau mici carnavaluri numite „Boul de Sânziene”.

Ion Ghinoiu mai scrie că în unele zone erau aprinse făclii în noaptea de Sânziene, ca semn al invincibilității Soarelui la solstițiul de vară. În acele sate flăcăii se adunau la începutul nopții, formau un cerc și, stând pe un deal din afara satului, descriau rotocoale în aer cu făcliile, învârtindu-le de la răsărit la apus, în timp ce strigă în cor ”Făcliaaaa măăăă”. Uneori, făclia este trecută printre picioare, dând impresia că flăcăii sar peste foc sau călăresc un cal de foc.

Se ardeau substanțe puternic mirositoare și, precum la alte sărbători mari, erau produse noaptea zgomote puternice (strigăte, sunetele de tulnice), pentru alungarea spiritelor malefice. De Anul Nou se fac zgomote puternice.

Când făcliile erau pe cale să se stingă, băieții le duceau și le înfigeau în livezi. Simbolistica ține de bucuria oamenilor că lumina a învins întunericul și căldura a biruit frigul. Evident că un spectacol cu fum, miros puternic de rășină, strigăte și mișcări spectaculoase avea ca scop și alungarea spiritelor rele.

„Făclia de Sânziene” era confecționată dintr-un lemn de brad uscat și crăpat la un capăt, unde se înfunda rășină și se legau surcele de molid și fire de tort.

Mihail Sadoveanu a dedicat un fragment acestei nopți magice în nuvela intitulată Noaptea de Sânziene:

„La miezul nopții a rânduit Dumnezeu un răstimp de liniște, când stau în cumpănă toate stihiile, și cerurile cu stele și vânturile, după care dintr-o dată toate purced în scădere. Iarna începe a-și pregăti harmasarii în grajdurile ei din miazănoapte. În acel ceas al cumpenei, Dumnezeu a orânduit pace între toate animalele, jigăniile și paserile. Le dă și lumina înțelegerii pentru acel răstimp, ca să grăiască întocmai așa cum grăiesc oamenii.”

Noaptea de Sânziene (în franceză Forêt interdite) este un roman publicat în 1955 de Mircea Eliade. Personajul principal, Ștefan Viziru, se îndrăgostește de o fată întâlnită în noaptea de Sânziene în pădurea de la Băneasa.

INTERVIURILE HotNews.ro