OMS: Tot mai multe date arată că varianta Omicron provoacă simptome mai puțin grave ale COVID-19
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat marţi că apar tot mai multe dovezi că varianta Omicron de coronavirus afectează căile respiratorii superioare, provocând simptome mai blânde decât variantele anterioare, relatează Reuters și Agerpres.
„Sunt din ce în ce mai multe studii care arată că Omicron infectează partea superioară a corpului, spre deosebire de alte variante care ar putea provoca pneumonie severă”, a declarat managerul pentru monitorizarea COVID-19 din cadrul OMS, Abdi Mahamud, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva, subliniind că aceasta ar putea fi o „veste bună”.
Totuşi, a adăugat el, transmisibilitatea ridicată a Omicron înseamnă că noua variantă va deveni dominantă în câteva săptămâni în numeroase locuri, reprezentând o ameninţare în ţările în care o parte mare a populaţiei rămâne nevaccinată.
Declaraţiile sale cu privire la riscul redus de formă severă sunt în concordanţă cu alte date, inclusiv un studiu realizat în Africa de Sud, una dintre primele ţări în care a fost detectată varianta Omicron.
Cu toate acestea, Abdi Mahamud a atras atenţia că Africa de Sud reprezintă un caz particular deoarece are o populaţie tânără, printre alţi factori.
Întrebat dacă este necesar un vaccin specific pentru varianta Omicron, Mahamud a declarat că este prea devreme să se pronunţe, însă a subliniat că această decizie necesită o coordonare globală şi nu ar trebui ca sectorul comercial să decidă singur.
Citește și: