STUDIU: Există nu mai puțin de 6 subtipuri de depresie. Cum pot crește eficiența tratamentului noile descoperiri

Depresia reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, afectând aproximativ 280 de milioane de oameni din întreaga lume, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Este una dintre principalele cauze de dizabilitate la nivel mondial și poate avea un impact devastator asupra calității vieții. Din păcate, pentru aproximativ 30% dintre persoanele diagnosticate cu depresie, tratamentele disponibile nu aduc îmbunătățiri semnificative. De asemenea, conform unui studiu publicat în 2020, circa 20% dintre pacienți continuă să sufere de simptome depresive severe timp de doi ani sau chiar mai mult.

Această eficiență redusă a tratamentelor actuale poate fi explicată, în mare parte, prin diversitatea subtipurilor de depresie. Fiecare subtip are caracteristici unice și răspunde diferit la tratamente.

Cele șase subtipuri de depresie

În cadrul unui studiu publicat recent în Nature Medicine, cercetătorii de la Universitatea Stanford au utilizat imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI) și inteligența artificială pentru a identifica șase biotipuri distincte ale depresiei. Aceste biotipuri au fost descoperite prin analizarea activității cerebrale a 801 participanți diagnosticați anterior cu depresie sau anxietate, precum și a activității cerebrale a 137 de participanți sănătoși. 

1. Biotipul cu hiperactivitate cognitivă

Biotipul cu hiperactivitate cognitivă este caracterizat prin activitate excesivă în regiunile cognitive ale creierului. Acest tip de depresie este asociat cu niveluri mai ridicate de anxietate, negativitate, dificultatea de a gestiona sau de a răspunde adecvat la stimuli percepuți ca fiind amenințători sau stresanți și anhedonie (incapacitatea de a experimenta plăcere sau bucurie în timpul activităților care, în mod normal, ar fi considerate plăcute sau satisfăcătoare). Pacienții care suferă de acest biotip tind să prezinte o activitate crescută în zonele cerebrale responsabile cu procesarea cognitivă, ceea ce poate duce la o exacerbare a simptomelor depresive și anxioase.

Studiile arată că persoanele cu acest biotip au răspuns cel mai bine la venlafaxină – un inhibitor al recaptării serotoninei și norepinefrinei (SNRI) – care acționează prin creșterea nivelurilor acestor neurotransmițători în creier, contribuind astfel la ameliorarea simptomelor depresive și anxioase. Acest răspuns pozitiv se datorează probabil capacității medicamentului de a modula activitatea în regiunile cerebrale hiperactive.

2. Biotipul cu conectivitate ridicată

Biotipul cu conectivitate ridicată prezintă niveluri ridicate de conectivitate între regiunile cerebrale implicate în dezvoltarea depresiei și rezolvarea problemelor. Aceste regiuni includ, de obicei, cortexul prefrontal, care este responsabil cu funcțiile executive și luarea deciziilor, precum și alte zone implicate în procesarea emoțională și cognitivă.

Persoanele cu acest biotip au obținut rezultate bune la terapia cognitiv-comportamentală. Această formă de terapie ajută pacienții să dezvolte abilități de rezolvare a problemelor și să învețe tehnici de gestionare a stresului și a emoțiilor negative. Conectivitatea crescută în regiunile cerebrale relevante poate facilita adoptarea și aplicarea acestor noi abilități în viața de zi cu zi, contribuind astfel la ameliorarea simptomelor depresive.

3.Biotipul cu activitate scăzută în circuitul atenției

Acest biotip este caracterizat prin niveluri scăzute de activitate în circuitul cerebral care gestionează atenția. Pacienții cu acest tip de depresie tind să întâmpine dificultăți în menținerea atenției și în finalizarea sarcinilor care necesită concentrare susținută. Aceste deficiențe pot agrava simptomele depresive și pot face mai dificilă participarea efectivă la terapii tradiționale.

Potrivit studiilor, e mai puțin probabil ca persoanele cu acest biotip să observe îmbunătățiri semnificative în urma terapiei cognitiv-comportamentale în comparație cu alte tipuri de depresie. În schimb, pacienții ar putea beneficia mai mult de pe urma tratamentelor medicamentoase care cresc activitatea în regiunile cerebrale relevante înainte de a începe psihoterapia. Aceste medicamente pot include stimulente sau alte tipuri de antidepresive care influențează nivelurile de dopamină și norepinefrină.

4. Biotipul cu reactivitate emoțională ridicată

Acest biotip este definit printr-o sensibilitate crescută la stimuli emoționali, cum ar fi propriile emoții sau expresiile faciale ale altor persoane. Cei cu acest biotip pot experimenta fluctuații emoționale intense și dificultăți în reglarea emoțiilor negative.

În ciuda identificării acestui tip de depresie, nu există încă tratamente specifice care să se fi dovedit a fi eficiente. Este posibil ca terapiile care abordează direct reactivitatea emoțională, cum ar fi terapia dialectic – comportamentală (DBT), să fie benefice. Aceasta terapie se concentrează pe reglarea emoțiilor și pe dezvoltarea abilităților de toleranță la stres și mindfulness.

5. Biotipul cu activitate scăzută în regiunile cognitive și conectivitate emoțională redusă

Acesta implică niveluri scăzute de activitate în regiunile cognitive ale creierului și o conectivitate redusă în regiunile emoționale. Pacienții cu acest tip de depresie întâmpină dificultăți în răspunsul la informații cognitive și în reglarea emoțiilor negative. Acest lucru poate duce la un sentiment persistent de apatie și lipsă de motivație.

Persoanele cu acest biotip nu au răspuns bine la terapiile sau medicamentele testate în studiul inițial. Cu toate acestea, cercetările ulterioare sugerează că aceste persoane ar putea beneficia de pe urma tratamentelor noi, cum ar fi ketamina sau stimularea magnetică transcraniană (TMS), care s-au dovedit a fi eficiente în ameliorarea simptomelor la pacienții cu depresie rezistentă la tratament.

6. Biotipul nedefinit

În cazul ultimului biotip identificat, imagistica cerebrală nu se diferențiază semnificativ între persoanele cu și fără depresie. Acest lucru sugerează că gama completă de modificări biologice asociate depresiei nu a fost încă descoperită. Este posibil ca acest biotip să includă persoane ale căror simptome sunt influențate, în mare măsură, de factori externi sau de variații genetice și biologice subtile care nu sunt încă bine înțelese.

Diagnosticarea și tratamentul personalizat

În prezent, tratamentele pentru depresie implică adesea un proces de ajustare continuă în care pacienții testează diverse medicamente și terapii până când găsesc varianta cea mai eficientă. Totuși, identificarea biotipurilor individuale ar putea aduce o schimbare importantă în practica medicală, permitând medicilor să recomande tratamente cu o mai mare șansă de a fi eficiente încă de la prima încercare.

Un alt efect semnificativ al acestor descoperiri este potențialul de a reduce stigmatizarea asociată depresiei. Pentru mulți, depresia este adesea percepută ca o slăbiciune personală sau un eșec. Înțelegerea faptului că depresia poate avea cauze biologice distincte și măsurabile poate ajuta la schimbarea acestei percepții.

Dr. Leanne Williams, autorul principal al studiului și director în cadrul Stanford Center for Precision Mental Health and Wellness, subliniază că scopul final este de a dubla șansele pacienților să găsească un tratament eficient. „Când folosim această metodă, putem efectiv dubla șansa unei persoane să se simtă mai bine, crescând rata de succes de la aproximativ 30% la 75%”, a precizat Dr. Leanne Williams.

Williams și echipa sa au primit un grant de 18,8 milioane de dolari din partea Institutului Național de Sănătate din Statele Unite ale Americii pentru a continua cercetările și pentru a dezvolta instrumente de diagnosticare și tratament mai precise pentru biotipurile depresiei. Proiectul implică 4.500 de participanți și se concentrează pe dezvoltarea unor metode mai bune de diagnosticare și tratament.

Din 2009, Institutul Național de Sănătate Mintală din SUA (NIMH) a alocat resurse considerabile pentru dezvoltarea și aplicarea unor tehnici avansate în identificarea cauzelor bolilor mintale, depășind astfel limitele metodelor tradiționale de diagnostic.

Implementarea experimentală a abordării din noul studiu a început să fie aplicată într-o clinică de la Stanford. Conform constatărilor lui Williams și a echipei sale, utilizarea acestei metodologii poate crește semnificativ șansa pacienților de a răspunde favorabil la tratament, sporind rata de succes de la 30% la 75%.