FOTO Castelul Balmoral din Scoţia, unde a murit regina Elisabeta a II-a, se deschide pentru prima dată publicului / Biletele s-au epuizat în 24 de ore
Castelul Balmoral din Scoţia, care a fost una dintre reşedinţele preferate ale reginei Elisabeta a II-a, unde a murit în 2022, îşi va deschide porţile pentru public începând de luni, 1 iulie, scrie News.ro. Acesta va rămâne deschis până la 4 august.
Este prima dată în peste 170 de ani când acesta este deschis publicului. Un tur ghidat va permite vizitatorilor să descopere numeroasele colţuri şi cotloane ale castelului, inclusiv sălile de mese şi biblioteca.
De asemenea, vizitatorii vor putea vedea îmbunătăţirile aduse de regele Charles de la încoronarea sa. În special, el a înlocuit covoarele din salon cu tartan Hunting Stewart, ca pe vremea reginei Victoria.
Biletele pentru tururi s-au epuizat în 24 de ore. Vizitele sunt reduse la 40 de persoane pe zi.
„Este un loc magnific. Cred că regele doreşte ca oamenii să îl poată experimenta”, a declarat pentru The Guardian responsabilul cu turul.
„Oamenii care au reuşit să obţină un bilet vor experimenta casa de vacanţă a familiei regale. Este exact aşa. Se simte ca acasă”, a adăugat el pentru cotidianul britanic.
Pentru suma de 100 de lire sterline (116 euro), vizitatorii vor avea acces la mai multe camere folosite de rege şi regină. Pentru 150 de lire sterline (175 de euro), aceştia vor avea parte şi de un ceai de după-amiază şi o gustare uşoară.
De asemenea, vizitatorii vor putea vedea o expoziţie de acuarele realizate de regele Charles în sala de bal. Magazinul castelului pune la dispoziţia vizitatorilor tot felul de accesorii şi articole care poartă imaginea familiei regale.
Castelul Balmoral a fost achiziţionat de familia regală în 1852, în timpul domniei reginei Victoria.
Regele intenţionează să deschidă porţile mai multor reşedinţe oficiale pentru public, după cum a relatat Daily Mail în urmă cu câteva luni.
Palatul Buckingham şi-a deschis porţile publicului pentru prima dată în 1993. Banii strânşi au fost folosiţi pentru restaurarea Castelului Windsor, care a fost parţial distrus de un incendiu în 1992.