Sari direct la conținut

Rezultate alegeri locale 2024 Sectorul 6. Scorul lui Ciprian Ciucu continuă să ia proporții

HotNews.ro
Ciprian Ciucu, Primar Sector 6 București, Foto: Adi Iacob / HotNews
Ciprian Ciucu, Primar Sector 6 București, Foto: Adi Iacob / HotNews

Liberalul Ciprian Ciucu (candidatul PSD – PNL) a câştigat detaşat un nou mandat la Primăria Sectorului 6 al Capitalei, potrivit rezultatelor parţiale prezentate luni dimineaţa de Autoritatea Electorală Permanentă, scrie Agerpres.

Conform datelor centralizate din 210 secţii de votare (până la ora 9,00), postate pe site-ul prezenta.roaep.ro, Ciprian Ciucu a obţinut 73,08% din voturi (89.570).

Principalul său contracandidat – Mihaela Ştefan (Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei) – a obţinut 11,32% din voturi (13.871 voturi).

Pe locul al treilea în acest sector s-a clasat candidatul AUR, Monica Iagăr, care a obţinut 5,99% din voturi (7.337).

În primele date exit-poll difuzate duminică seara, Ciucu avea 71% dintre voturi.

Situaţia în Sectorul 6, după încărcarea voturilor din 210 secţii, se prezintă astfel:

Ciprian Ciucu (Alianţa electorală PNL – PSD) – 73,08% (89.570 de voturi)

Mihaela Ştefan (Alianţa Dreapta Unită) – 11,32% (13.871 voturi)

Monica Iagăr (Alianţa pentru Unirea Românilor) – 5,99% (7.337 voturi)

Cristina Bordianu (REPER) – 2,21% (2.712 voturi)

Bogdan Pintileasa (PUSL) – 1,97% (2.420 voturi)

Daniel Tulugea (SOS România) – 1,96% (2.408 voturi)

Valentin Florea (independent) – 1,73% (2.120 voturi)

Constantin Oprea (PRM) – 0,70% (855 voturi)

Alexandru Gâdiuţă (Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi) – 0,59% (721 voturi)

Valentin Licxandru (Alternativa Dreaptă) – 0,45% (553 voturi)

Potrivit BEC, în Bucureşti, până la închiderea urnelor, ora 22,00, au votat 41,28% dintre alegători.

În Sectorul 6, prezenţa la vot la închiderea urnelor (22,00) a fost de 44,12%.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro