Sari direct la conținut

Șeful administrației militare Vovceansk, rănit într-un atac în timp ce rușii fac presiuni să avanseze în Harkov (guvernator)

HotNews.ro
Bombardamente rusesti in Vovceansk, Foto: Federico Quintana / Sipa Press / Profimedia
Bombardamente rusesti in Vovceansk, Foto: Federico Quintana / Sipa Press / Profimedia

​Forțele ruse au atacat un sat din Vovceansk din regiunea Harkov cu muniții cu dispersie pe 16 mai, rănind cinci persoane, printre care și pe șeful Administrației Militare, a declarat guvernatorul Oleg Siniegubov, relatează Kyiv Independent.

Tamaz Gambarașvili, șeful Administrației Militare a orașului Vovceansk, doi medici și doi șoferi se numără printre răniți, potrivit declarației guvernatorului.

Forțele ruse iau ostatici civili ucraineni și împiedică evacuarea acestora în partea de nord a orașului Vovceansk, a declarat ministrul de Interne Igor Klimenko mai devreme în cursul zilei. Au fost semnalate și primele cazuri de execuții.

Rusia a lansat o nouă ofensivă cu 30.000 de militari pe 10 mai, vizând regiunea Harkov, care este situată la granița comună a celor două țări în nord-estul Ucrainei.

Trupele Moscovei și-au concentrat eforturile în direcțiile Lyptsi și Vovchansk, două așezări la câțiva kilometri sud de graniță. În dimineața zilei de 16 mai era în desfășurare o luptă la periferia de nord din Vovceansk.

Statul Major al Ucrainei a spus că trupele ucrainene au zădărnicit planurile Rusiei de a obține avansuri în zonele urbane mai adânci ale orașului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro