Sari direct la conținut

Episod excepțional de iarnă la Helsinki – De 52 de ani nu a mai nins așa de mult spre final de aprilie

HotNews.ro
Zapada mare in aprilie la Helsinki, Foto: Alessandro RAMPAZZO / AFP / Profimedia
Zapada mare in aprilie la Helsinki, Foto: Alessandro RAMPAZZO / AFP / Profimedia

Finlanda este obișnuită cu frigul și zăpada, însă există un cuvânt pentru un val de aer foarte rece care vine brusc în a doua parte a lui aprilie: „takatalvi”. În zona capitalei Helsinki stratul de zăpadă a depășit și 20 cm, iar circulația tramvaielor a fost oprită temporar.

Helsinki este una dintre capitalele reci ale Europei și nu este anormal să ningă în aprilie. Dar în 2024 luna a patra a început cu o maximă de 18 C și 15 C au fost pe data de 10.

De cinci zile a venit un val de frig ce a adus și zăpadă, 16 cm la aeroportul din capitală și 20-25 cm în alte zone. Este cea mai mare zăpadă ce apare așa târziu în aprilie din 1972 până în prezent.

Au fost anulate și zboruri, iar traficul a avut mult de suferit, mai ales că a căzut și ploaie înghețată.

În mod excepțional la Helsinki pot fi și temperaturi minime de -8, – 7 C, iar cele mai calde zile din istorie au adus temperaturi de 23 C.

Marți, în Cipru au fost 34 C, iar în Grecia au fost și locuri unde în noaptea de luni spre marți minimele NU au scăzut sub 25 C.

Surse: CNN, YLE.fi

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro