Sari direct la conținut

Protest în fața casei unui miliardar din Ierusalim, unde s-ar fi mutat Netanyahu pentru că locuința ar avea buncăr

HotNews.ro
protest antiguvernamental in Israel, Foto: Ohad Zwigenberg / AP / Profimedia
protest antiguvernamental in Israel, Foto: Ohad Zwigenberg / AP / Profimedia

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, s-ar fi mutat pentru weekend în casa unui miliardar american din Ierusalim, întrucât locuința ar avea un buncăr nuclear, în contextul atacului iminent din partea Iranului, relatează The Times of Israel. Zeci de persoane s-au adunat în fața case pentru a protesta.

Zeci de mii de israelieni participă la proteste împotriva guvernului în diferite locuri din țară, în schimb câteva zeci de persoane s-au adunat sâmbătă seara în apropierea unei vilei de lux din Ierusalim, deţinută de miliardarul american Simon Falic și unde ar locui premierul Benjamin Netanyahu peste weekend, pentru a avea acces la buncărul nuclear pe care casa l-ar avea în adâncul subsolului, potrivit News.ro.

Eşti şeful (guvernului), eşti responsabil”, strigă protestatarii, cărora ofiţerii Poliţiei de Frontieră le spun să stea în spatele gardurilor instalate în faţa conacului.

Aceştia s-au adunat, de asemenea, în Cezareea şi în Haifa, unde mărşăluiesc cu tobe şi bannere şi scandează: „Guvernul Israelului este împotriva poporului Israel” şi „Un guvern fără competenţe, ar trebui să demisionaţi acum”.

Armata israeliană a anunţat sâmbătă seara închiderea şcolilor, ridicarea avioanelor de la sol şi limitarea adunărilor publice la maximum 1.000 de persoane, în condiţiile în care este aşteptat un atac iranian asupra Israelului.

Totuşi, televiziunea Canal 12 a relatat că evaluarea instituţiilor de securitate israeliene rămâne aceea că Iranul va încerca să lovească ţinte militare, nu civile, ca răspuns la presupusa lovitură israeliană care a ucis mai mulţi membri ai IRGC (trupele de elită ale regimului iranian – n.r.), inclusiv doi generali, la Damasc, la începutul acestei luni.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro