Un elev din București a fost înjunghiat la școală de un adolescent care a sărit gardul liceului. Alți trei tineri au fost implicați
Un elev de 16 ani de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Sectorul 6 al Capitalei a fost agresat miercuri de trei indivizi necunoscuţi, care au escaladat gardul unităţii de învăţământ, a declarat, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Elena Ştefan, relatează Agerpres.
Conform sursei citate, elevul a fost transportat la spital pentru a primi îngrijirile medicale necesare.
„Astăzi, 3 aprilie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 21 Poliţie au fost sesizaţi, în jurul orei 13:00, cu privire la faptul că un elev din cadrul unei instituţii de învăţământ din Sectorul 6 ar fi fost agresat fizic. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti din cadrul secţiei, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un elev, în vârstă de 16 ani”, potrivit Biroului de presă al DGPMB.
Din primele cercetări s-a stabilit faptul că victima ar fi avut un conflict spontan cu patru minori din afara unităţii de învăţământ.
Ulterior, acesta ar fi fost agresat fizic de unul dintre minori, cu „un obiect tăietor-înţepător”.
„La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj medical, care i-a acordat primele îngrijiri medicale, elevul fiind transportat la spital, pentru îngrijiri de specialitate”, arată sursa citată.
Poliţiştii au depistat la scurt timp trei minori implicaţi în eveniment, iar cu sprijinul colegilor din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a fost depistat încă un minor implicat, aceştia fiind conduşi la sediul secţiei pentru audieri.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 21 Poliţie, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Elevul va intra în sala de operaţii, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”, Raluca Alexandru, care a precizat pentru Agerpres că viaţa nu îi este în pericol.
„Este un băiat de 17 ani cu agresiune. A primit un pumn şi am înţeles că pe urmă a fost tăiat cu baioneta la nivelul antebraţului. Are o plagă la nivelul antebraţului, o tăietură. Nu are viaţa în pericol. Nu ştiu cât de profundă este plaga pentru că acum va intra în sala de operaţie”, a spus medicul.