SUA califică drept „iresponsabile” afirmaţiile lui Putin privind „ameninţarea reală” a unui război nuclear
Statele Unite au calificat joi drept „iresponsabile” afirmaţiile preşedintelui rus Vladimir Putin, care a avertizat Occidentul asupra unei „ameninţări reale” a unui război nuclear în cazul unei escaladări a conflictului din Ucraina, transmite AFP.
„Nu este prima dată când asistăm la o retorică iresponsabilă din partea lui Vladimir Putin. Nu este un mod de a vorbi pentru liderul unui stat dotat cu armă nucleară”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Matthew Miller.
Într-un discurs de peste două ore, joi, liderul de la Kremlin s-a adresat occidentalilor spunându-le că „trebuie să înţeleagă că şi noi avem arme capabile să lovească ţinte de pe teritoriul lor. Tot ceea ce inventează ei în acest moment, pe lângă faptul că înspăimântă întreaga lume, este o ameninţare reală de conflict cu utilizarea armei nucleare şi, prin urmare, de distrugere a civilizaţiei”.
Oficialul american a amintit că „în trecut, am comunicat în mod privat şi direct cu Rusia cu privire la consecinţele utilizării unei arme nucleare”.
„Nu avem niciun semn care să indice că Rusia se pregăteşte să folosească o armă nucleară”, a mai menţionat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
CITEȘTE ȘI:
- VIDEO Vladimir Putin, discurs în fața națiunii: De ce NATO nu înțelege că există pericolul unui conflict nuclear? / Armata noastră a câștigat o experiență de luptă colosală / Rușii trebuie să facă mai mult sport: Lăsați băutura, apucați-vă de ski!
- Vladimir Putin dă asigurări că Rusia nu intenționează să atace Europa: „Occidentul minte. Noi înțelegem că vorbesc prostii”