Temperaturile din Germania au fost mai ridicate cu peste două grade Celsius anul acesta
Temperatura în Germania a fost cu peste 2 grade mai ridicată în 2023, un an record conform bilanţului anual preliminar publicat vineri de Serviciul meteorologic german (DWD), transmite agenţia DPA, citată de Agerpres.
Serviciul meteo anunţase deja, la începutul acestei săptămâni, că 2023 a fost cel mai călduros an de la debutul măsurătorilor, în 1881.
În 2023, temperatura medie a ajuns pentru prima dată la 10,6 grade Celsius, cu 2,4 grade Celsius peste valoarea perioadei de referinţă internaţională, din 1961 până în 1990, a precizat DWD în urma evaluărilor iniţiale. Comparativ cu perioada 1991-2020, creşterea a fost de 1,3 grade Celsius.
„Schimbările climatice continuă nestingherite”, a avertizat Tobias Fuchs, specialist în climă şi mediu în cadrul DWD. Vremea călduroasă, umedă, cu cantităţi însemnate de precipitaţii a dominat anul 2023, conform raportului.
DWD a indicat că în acest an a fost consemnată cea mai călduroasă lună septembrie de la debutul înregistrărilor la nivel naţional. De asemenea, potrivit DWD, 2023 ocupă locul al şaselea în topul anilor cu cele mai multe precipitaţii.
Potrivit evaluărilor preliminare, DWD a înregistrat aproximativ 958 de litri pe metru pătrat, o cantitate de precipitaţii ce depăşeşte cu peste o cincime valoarea din ambele perioade de referinţă.