Sari direct la conținut

Franța a comemorat 100 de ani de la moartea lui Gustave Eiffel cu o grevă a angajaților de la turnul său din Paris

HotNews.ro
Turnul Eiffel a fost inchis miercuri din cauza unei greve, Foto: Dimitar DILKOFF / AFP / Profimedia
Turnul Eiffel a fost inchis miercuri din cauza unei greve, Foto: Dimitar DILKOFF / AFP / Profimedia

Turnul Eiffel din Paris comemorează miercuri 100 de ani de la moartea arhitectului său, Gustave Eiffel, printr-un spectacol de lumini şi muzică, într-o zi marcată şi de o grevă a muncitorilor care a forţat închiderea monumentului, informează agenția EFE, citată de Agerpres.

Programul comemorativ, care a fost înregistrat în urmă cu câteva zile, este realizat de DJ-ul francez Michael Canitrot şi va fi difuzat miercuri seara, la ora 20.00 GMT, prin intermediul reţelelor de socializare ale artistului şi ale Turnului Eiffel.

Obiectivul a rămas închis pentru public din cauza unei greve a angajaţilor de la SEPE, societatea care exploatează turnul. Motivul invocat a fost un model nesustenabil”, atât în ceea ce priveşte managementul economic, cât şi cel organizaţional, prin stabilirea unor obiective nerealiste, cum ar fi numărul de vizitatori.

Această grevă nu împiedică totuşi omagierea lui Gustave Eiffel, care a inaugurat turnul ce-i poartă numele la Expoziţia Universală de la Paris din 1889, fără să ştie că va deveni cea mai mare operă a sa şi simbolul distinctiv al Franţei.

Printre alte contribuţii arhitectonice majore ale sale se numără Statuia Libertăţii din New York (SUA), podul Maria Pia din Porto (Portugalia) şi podul de cale ferată peste râul Garonne din Bordeaux (Franţa).

Inginerul Gustave Eiffel s-a stins din viaţă la 27 decembrie 1923. Turnul Eiffel, cu o înălţime de 300 de metri, a fost construit în timp record, în doar doi ani, şi a avut diverse utilizări până când a devenit atracţia turistică de astăzi, cu priveliştile, restaurantele şi magazinele sale.

A servit, printre altele, ca antenă de telecomunicaţii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru ca Aliaţii să-i poată spiona pe germani.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro