Sari direct la conținut

Germania prelungeşte controalele la frontierele cu Polonia, Cehia şi Elveţia pentru a combate migraţia

HotNews.ro
Politia de frontieră din Germania, Foto: Hannes P Albert / DPA / Profimedia
Politia de frontieră din Germania, Foto: Hannes P Albert / DPA / Profimedia

Germania a prelungit vineri cu trei luni controalele în interiorul Schengen la frontierele cu Polonia, Cehia şi Elveţia pentru a combate astfel migraţia ilegală şi activităţile traficanţilor, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Astfel de controale au fost instituite de Germania şi la graniţa cu Austria, unde sunt în vigoare până pe 11 mai 2024.

În urma deciziei de prelungire a controalelor, poliţia germană va putea desfăşura în continuare „într-o manieră flexibilă toată gama de măsuri” fixe şi mobile la frontierele cu Polonia, Republica Cehă şi Elveţia, a declarat ministrul de interne german Nancy Faeser.

Ea a apreciat că aceste măsuri dau rezultate. „Lupta împotriva afacerilor fără scrupule ale traficanţilor, care pun în pericol vieţi omeneşti, are succes”, de la jumătatea lunii octombrie fiind arestaţi de autorităţile germane circa 340 de traficanţi în urma controalelor în interiorul graniţelor Schengen, a precizat titulara Internelor.

Mai mult, a adăugat ea, numărul intrărilor neautorizate ale migranţilor în Germania a scăzut de la peste 20.000 în octombrie la aproximativ 7.300 în noiembrie.

De la începutul acestui an în Germania au pătruns circa 119.000 de migranţi clandestini, faţă de aproximativ 92.000 anul trecut.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro