Un copil de 10 ani din Prahova a rămas fără două degete de la o mână, după explozia unei petarde
Un copil de zece ani din Prahova a fost grav rănit la față și i-au fost amputate două degete de la o mână în urma exploziei unei petarde, iar Poliția a deschis dosar penal în acest caz.
„La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 12.00, poliţiştii Secţiei Rurale de Poliţie Ciorani au fost sesizaţi prin apel 112 că o persoană ar fi fost rănită în urma exploziei unei petarde, în comuna Fulga. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un copil de 10 de ani care prezenta leziuni la două dintre degetele mâinii stângi”, a transmis, luni, IPJ Prahova, potrivit News.ro.
Victima a fost transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu din București. Potrivit observatorulph.ro, copilului i-au fost amputate două degete şi a suferit arsuri la nivelul feţei, fiindu-i afectaţi şi ochii.
Polițiștii prahoveni au găsit și ridicat de la fața locului urme de petardă, urmând să stabilească „provenienţa articolelor pirotehnice şi legalitatea comercializării şi deţinerii acestora”, au declarat aceștia, conform aceleiași surse. (Foto: Dreamstime.com)