Sari direct la conținut

Nicuşor Dan îndeamnă bucureştenii să completeze chestionarul online pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă

HotNews.ro
Pista de biciclete Splai, Foto: Hotnews
Pista de biciclete Splai, Foto: Hotnews

Primarul Capitalei Nicuşor Dan i-a îndemnat sâmbătă pe cetăţeni să completeze chestionarul online pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov (PMUD). „Procesul de actualizare a PMUD va fi finalizat în primăvara anului viitor, acesta va fi corelat cu Planul Urbanistic General şi Planul de Amenajare a Judeţului Ilfov”, a precizat edilul.

„Suntem în continuare în etapa de colectare a datelor pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov (PMUD). Vă rog să completaţi chestionarul online care ne va da informaţii cu privire la preferinţele de călătorie ale locuitorilor din Capitală şi localităţile învecinate, cererea de transport şi comportamentul de mobilitate”, a scris Nicuşor Dan sâmbătă pe Facebook.

​Primarul general a mai spus că Planul de Mobilitate Urbana Durabilă este „un document strategic prin care se stabilesc direcţiile clare pentru dezvoltarea sistemului de transport din Bucureşti şi judeţul Ilfov în următorii ani”.

„Procesul de actualizare a PMUD va fi finalizat în primăvara anului viitor, acesta va fi corelat cu Planul Urbanistic General şi Planul de Amenajare a Judeţului Ilfov”, a completat Dan. (News.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro