USR, scrisoare către Comisia Europeană: „Guvernul a distrus bugetul țării”
Președintele Uniunii Salvați România (USR), Cătălin Drulă, a transmis o scrisoare către Comisia Europeană, mai exact comisarilor europeni pentru Justiție și Economie, în care acuză că Guvernul Ciolacu „continuă să ignore recomandările din cadrul procedurii de deficit excesiv și nevoia de predictibilitate fiscală”.
În scrisoarea către comisarii europeni, Didier Reynders, respectiv Paolo Gentiloni, dar și către vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, Drulă atrage atenția și că Guvernul nu ar avea atenția să reducă cheltuielile statului.
„Guvernul a distrus bugetul țării, a încălcat orice normă și regulă de prudență în cheltuirea banului public. Modificările la buget nu se mai fac în mod transparent, printr-o lege de rectificare bugetară, ci printr-un mecanism opac, folosind fondul de rezervă al Guvernului, care ar trebui să fie folosit doar pentru urgențe și situații neprevăzute. 8 miliarde de lei au fost alocați prin fondul de rezervă, de la o valoare inițială a acestui fond de 0,7 miliarde. Au crescut deci de 11 ori fondul de rezervă și de aici, premierul Ciolacu, prin nu mai puțin de 51 de hotărâri de guvern, ocolește Constituția și Parlamentul și dă bani cui vrea, guvernând România pe persoană fizică”, a declarat Cătălin Drulă, conform unui comunicat de presă al formațiunii politice.
USR mai arată și că deficitul bugetar pentru acest an depășește 6,6%.
„Deficitul bugetar al României a ajuns la 3,55% din PIB la sfârșitul lunii septembrie, cu 1% mai mult decât în luna precedentă. Deficitul bugetar estimat pentru acest an depășește 6,6% din PIB, cu 50% mai mult decât cifra de 4,4%, prevăzută ca țintă de deficit prin legea bugetului pe 2023 și recomandată de asemenea de Consiliul UE prin procedura de deficit excesiv”, conform comunicatului de presă.
De altfel, cel mai recent scandal dintre PSD și PNL a avut loc chiar pe tema bugetului, joi, mai exact a impactului bugetar pe care îl va avea noua lege a pensiilor.